Dacă Anne Erelle în cartea În pielea unei jihadiste ne prezintă modalitățile prin care membrii organizației încearcă să racoleze tinere musulmane occidentale și să le determine să li se alăture in Siria sau Irak în calitate de soții, de data aceasta perspectiva se schimbă. Jinan nu este musulmană, nu crede în cele propovăduite de Daesh, nu dorește să se convertească. Tânăra nu își dorește nimic altceva decât să trăiască o viață normală alături de familia și soțul ei. Din păcate, acest lucru se dovedește imposibil pentru că regiunea în care aceasta a avut nenorocul să se nască și să locuiască intră sub influența Daesh în anul 2014.
Povestea lui Jinan pare simplă la prima vedere. Este povestea unei tinere răpite si vândute ca sclavă de membrii organizației criminale menționate mai sus. După trei luni aceasta reușește să evadeze și odată ajunsă in siguranță are posibilitatea de a povesti întâmplările oribile prin care a trecut. Simplitatea aparentă a poveștii este dată și de faptul că este folosit un limbaj frust, clar și fără înflorituri pentru că, pe de o parte, Jinan este o fată simplă de la țară, dar, pe de altă parte, și pentru că povestea ei este o mărturie și nu un roman, neavând nevoie de artificii literare pentru a își impresiona cititorul.
Odată citită, cartea îți rămâne în minte și începe, treptat să își arate profunzimea. Realizezi ca ți s-a arătat nu doar o bucățică din universul Daesh ci și o parte din universul unei comunități prea puțin cunoscute – comunitatea yazidită. Pentru ca Jinan nu este doar kurdă ci și membră a acestei comunități despre care, până la încercarea de genocid pusă în practică de către Statul Islamic nu se știa mare lucru. Cartea ne permite să ne familiarizăm cu una dintre cele mai vechi religii ale Pământului, să înțelegem că practicanții ei au fost, pe nedrept, declarați adoratori ai Diavolului, să descoperim obiceiuri de nuntă, superstiții și credințe populare. Aflăm că yazidiții au mai trecut prin 72 de genociduri și că frica a devenit parte din viața fiecărui membru al comunității. Realizăm că indiferent de religie oamenii sunt în marea lor majoritate la fel și că își doresc să trăiască în pace și armonie alături de cei dragi într-un loc pe care să îl considere acasă.
Ca cititor îți este greu să te împaci cu gândul că toate atrocitățile descrise în carte au loc în același secol în care trăiești și tu și că poate exista o asemenea barbarie nu departe de casă. De altfel, Jinan trăiește ea însăși aceste senzații după ce este răpită și dusă într-un showroom al unui magazin de electrocasnice. Printre mașini de spălat, aragazuri și uscătoare începe să se simtă ea însăși ca o marfă gata să fie scoasă la vânzare. Jinan devine o femeie prinsă între doua lumi, absurdul și grotescul situației fiind surprins într-o singura frază: “Sunt mult mai ieftină decât cel mai mic dintre cuptoarele cu microunde.”
Jinan este purtată prin nu mai puțin de șapte locații înainte de a fi cumpărată de doi bărbați: un fost polițist și un imam. Hrana insuficientă, dormitul pe pământul udat înainte de jihadiști, bătăile și stresul o îmbolnăvesc grav așa încât nefiind pe deplin refăcută în momentul vânzării scapă fără a fi violată. Jinan se dovedește, dacă putem spune așa, un pic mai norocoasă decât alte femei cu care aceasta intră în contact. Suzana, de exemplu, a fost vândută celui mai bun ofertant, o bandă de fanatici din Rakka. A fost violată de cel puțin zece membrii ai bandei care au vandut-o mai departe când s-au plictisit de ea. Bărbații erau sirieni, egipteni, afgani și americani. Toți s-au comportat la fel de inuman.
Sclavia este acceptată și încurajată de dogmele Daesh pentru că, pe de o parte aceasta este soarta pe care o merită orice necredincios și, pe de altă parte, pentru că așa se poate evita adulterul care este văzut ca un păcat. Femeile sclave valorează mai puțin decât o armă de calitate în ochii unui luptător al Statului Islamic.
Cei doi proprietari ai lui Jinan nu se mulțumesc doar cu terorizarea fetelor peste care au devenit stăpâni ci doresc să le și convertească la islam. Amenințările, bătăile, tortura și apa de băut în care sunt aruncați șoareci morți nu le fac să renunțe la propria religie. Doar amenințarea cu șocuri electrice le determină să se convertească de formă.
Jinan nu își va reveni ușor după această experiență. Va avea coșmaruri, va fi măcinată de frică și vinovăție. Un motiv de îngrijorare suplimentar va fi modul în care comunitatea din care provine se raportează în mod uzual la viol și convertire. Pentru yazidiți violul este subiect tabu, iar convertirea te condamnă la excluderea definitivă din comunitate. Liderul religios va avea, însă înțelepciunea de a exclude de la aplicarea acestor norme pe femeile răpite, violate și convertite forțat de Daesh. Ca un lider care înțelege tragedia prin care au trecut va face apel la compasiune și la dragostea familiei și comunității pentru a le sprijini. Cu atât mai mult cu cât nu se pot întoarce acasă ci își duc zilele în tabere de refugiați. Acolo “au loc căsătorii, se nasc copii, mor bătrâni; pare viață, dar nu e deloc așa” după cum remarcă Jinan.
Am fost sclava Daesh este încă o mărturie care se adaugă la dosarul procesului pe care civilizația și umanitatea trebuie să le intenteze monștrilor cu față umană care trăiesc nu departe de noi. Curajul și solidaritatea sunt cuvintele care caracterizează nu doar experiența lui Jinan ci și pe cea a tuturor femeilor care au scăpat cu viața din acest coșmar. Cartea ne amintește încă o dată că ororile de acest fel au loc în lumea noastră supra-tehnologizată, ca în spatele unei credințe trâmbițate până la fanatism se ascunde un dispreț profund față de viață și diversitatea ei, că nimeni nu este ferit de pericolul celor care cred că dețin adevărul absolut.
Diana
Cu capul în nori 