Deodorantele naturale – îngrijire eficientă fără a atenta la sănătatea corpului

Așa cum v-am spus în articolele precedente, pentru o îngrijire naturală și eficientă a pielii subrațului, igiena zilnică cu săpunuri delicate și calitative este un prim pas peste care nu trebuie să sărim, dacă vrem să obținem rezultate maxime. Un al doilea pas este alegerea unui deodorant potrivit așteptărilor noastre.

Variantele de deodorante naturale pe care urmează să vi le prezint sunt delicate cu pielea, prietenoase cu mediul înconjurător și non-toxice cu organismul uman. Nu intervin în procesul fiziologic firesc al transpirației, decât în a-l regla (cantitativ și ca miros), fără a-l suprima complet ca antiperspirantele, dar protejează eficient de mirosurile nedorite și au efect bactericid și antimicrobian. Dacă ați urmărit și articolele mele anterioare, știți deja că transpirația joacă un rol esențial în sănătatea organismului, ajutând la reglarea temperaturii și la detoxifierea lui.

Majoritatea acestor produse folosesc concentrații înalte de extracte de plante și uleiuri esențiale. Nu au mirosuri elegante, pretențioase, dar aromele lor nu sunt foarte intense, copleșitoare (rolul lor este de a elimina mirosul neplăcut, nu de a parfuma!), astfel încât puteți folosi apele de toaletă și parfumurile voastre preferate fără a interfera cu aromele acestora.

1. Deodorante stick (baton sau solide).

Foarte mulți consideră tipul acesta de deodorante ca fiind cel mai ușor de utilizat (te poți îmbrăca imediat după aplicare, se consumă mai încet) și cel mai eficient.

Piatra de alaun
Este un deodorant natural mineral, o sare de aluminiu (potassium alum), destul de versatil ca utilizare. Trebuie să știți că acest cristal este diferit chimic și funcțional de sărurile de aluminiu din antiperspirantele despre care v-am vorbit cu ceva timp în urmă. Moleculele de potasiu de alum au ioni negativi, oxizii și hidroxizii de aluminiu pe care îi eliberează în contact cu pielea sunt stabili chimic – nu sunt solubili, nu pot elibera aluminiul și nu pătrund în piele! Lasă pielea să respire, are proprietăți hemostatice și antibacteriene (sunt bărbați care îl folosesc pentru a vindeca tăieturile și iritațiile de după bărbierit), calmant chiar și pentru înțepăturile de insecte, este inodor, incolor și economic (se consumă foarte puțin la aplicare).

Piatra alaun

Găsiți variante de piatră de alaun în magazinele de tip plafar sau puteți arunca o privire pe site-ul  elemental.eu

Deodorantele solide Schimdt’s sunt în topul preferințelor mele. Ingredientele de bază sunt amidonul din rizomi de arorut (plantă tropicala folosită în medicina naturistă de mii de ani; mayașii o foloseau, printre altele, pentru tratarea rănilor de săgeți otrăvitoare) care absoarbe umezeala și protejează, ulei de cocos (emolient, calmant, dar și antibacterian), ceară și unt de shea (hidratant, cicatrizant), bicarbonat de sodiu (elimină mirosurile neplăcute și reglează pH-ul pielii). În rest, se diferențiază între ele datorită uleiurilor esențiale pentru parfumare: lavandă și salvie, ylang-ylang și gălbenele, cedru și ienupăr, betgamotă și lămâie verde și o variantă inodoră. Deodorantele sunt unisex ca arome și eficiență, deși ar trebui să știți că uleiul esențial de salvie (folosit într-una din variantele enumerate), dar și ceaiul din această plantă se pot folosi în cure pentru a regla cantitatea de transpirație, mai ales pentru cei care suferă de hiperhidroză (transpirație excesivă).

Deodorantele Schmidt’s pot fi cumpărate de pe site-ul organik.ro

2. Deodorante roll-on sau cu bilă.

Preferatele mele din această categorie sunt de departe cele de la Dr. Organic (brandul meu preferat de îngrijire personală, de altfel 😉). Ca în toate produsele de la acest brand britanic, în deodorante se folosește sucul de Aloe Vera în locul apei ca ingredient principal. Nu mai intru în detalii despre proprietățile minunate ale acestei plante, folosite încă din Egiptul Antic; sunt pline revistele de beauty și internetul cu informații despre ea! Alte ingrediente importante din formulele acestor deodorante sunt ricinoleatul de zinc (antibacterian) și bicarbonatul de sodiu. În rest, formulele complexe diferă din cauza extractelor vegetale și a uleiurilor esențiale folosite; ca să le menționez pe toate, s-ar putea să nu îmi ajungă un articol întreg doar despre deodorantele Dr. Organic! Totuși am câteva favorite: pe cele din gamele de îngrijire cu ulei de cocos, ulei de cânepă, ulei de argan, săruri de la Marea Moartă. Le puteți găsi în farmaciile Sensiblu, dar și pe site-ul parfumexpress.ro care are o ofertă mai generoasă din produsele acestui brand.

Alte deodorante roll-on pe care le-am folosit cu plăcere și au fost eficiente sunt cele de la L’Occitane en Provence.

Deodorantul Aromachologie cu 3 uleiuri esențiale (cam așa e denumirea, în realitate are mai multe extracte, dar cei de la L’Occitane sunt modești) este unisex. Formula conține extract de hamamelis (alunul vrăjitoarelor) cu proprietăți antibacteriene și cicatrizante, amidon de tapioca pentru absorbția umidității în exces, uleiuri esențiale de citrice, salvie și lavandă. Foarte delicat cu pielea, poate fi folosit imediat după epilare ca balsam calmant și hidratant.

Există și o variantă exclusiv masculină, L’Occitan, cu proprietăți similare produsului descris anterior, dar aroma este obținută dintr-un amestec de uleiuri esențiale precum cele de lavandă, piper negru, nucșoară și scorțișoară.

l-erbolario-uomo-deo-roll-on-50ml

Ultimul meu preferat, dar nu cel din urmă, este deodorantul cu bilă L’Erbolario Uomo, un amestec intrigant de sevă de baobab, cafea verde, uleiuri esențiale de citrice și patchouli. Glicerina vegetală, uleiul bio de floarea soarelui și jojoba protejează pielea, iar produsul a fost testat clinic pentru eficiență inclusiv pe persoane cu pielea sensibilă.

O mențiune specială pentru deodorantele roll-on, au un mic dezavantaj: se usucă un pic mai greu. Dacă nu aveți timp să așteptați câteva minute după aplicare până a vă îmbrăca sau vă este incomod, masați cu vârfurile degetelor făcând mișcări blânde, circulare, până la absorbirea completă în piele. Dacă nu procedați așa, îmbrăcându-vă imediat, se iau pe haine și degeaba v-ați dat cu ele…

3. Deodorante cu spray natural

Variantele acestea sunt cele mai ușor de utilizat, se usucă rapid, dar au un alt dezavantaj: conținând alcool în formulă, aplicate pe o piele sensibilă, proaspăt epilată, vor da senzația de arsură, putând fi chiar iritabile.

Deodorantele naturale de la Weleda sunt printre cele mai bune pe care le puteți alege, având în ofertă și variante roll-on, cu siguranță foarte bune, dar pe care nu le-am încercat încă.

Varianta cu salvie și arbore de ceai sau tea tree (Melaleuca Alternifolia, a nu se confunda cu arbustul de ceai, Camellia Sinensis, pe care îl infuzăm, sub denumiri de ceai alb, verde sau negru!) este foarte eficientă. Uleiuri esențiale reglează transpirația și au efect antibacterian. Deși descris ca fiind unisex, unele doamne vor considera aroma prea masculină, dar se pot orienta spre variantele cu trandafir moscat (pe care o vor evita domnii) sau cea cu citrice. Pe Farmacia Tei online veți găsi cele mai bune prețuri pentru produsele Weleda care sunt foarte naturale și de foarte bună calitate.

În afară de variantele pe care vi le-am propus în acest articol – produse de foarte bună calitate, pe care le-am încercat și le folosesc – găsiți și alte variante în magazinele de cosmetică naturală, în cele de tip plafar și în magazinele bio on-line. Trebuie să fiți doar deschiși la experiențe noi și să vă informați cât mai bine despre produsele pe care le alegeți pentru că nu vă vor da doar o stare de bine, ci vor contribui și la menținerea sănătății corpului vostru. Pentru că putem fi frumoși și dacă rămânem în armonie cu natura, nu-i așa?

Bogdan

Artistul de vineri – Hans Olaf Halvor Heyerdahl

Pentru că v-am spus astăzi câteva vorbe despre romanul Fata cu Fragi al cărui titlu este inspirat de un tablou omonim al pictorului Hans Heyerdahl și cei de la Humanitas Fiction au împodobit frumos coperta cărții cu un detaliu dintr-o altă pictură de a sa, ne-am gândit că putem să îl prezentăm drept “artistul zilei de vineri” pe blogul nostru.

Hans Olaf Halvor Heyerdahl (1857-1913) este unul dintre cei mai importanți pictori din Norvegia, încadrat în curentul artistic realist.

Hărăzit inițial unei cariere în inginerie, ca și cea a tatălui său care l-a încurajat spre acest domeniu, își dă seama că este atras spre artă și pictură.

În anul 1873, este admis la Academia Națională Norvegiană de Meșteșuguri și Artă Industrială unde este pregătit de pictorul peisagist Peder C. Thurmann. În anul următor, se înscrie la Academia de Arte Frumoase din München unde este îndrumat de mentorii săi de aici să treacă de la peisagistică la pictură istorică și portrete.

Între 1878 și 1882 trăiește la Paris și câștigă locul al treilea la Expoziția Universală (1878) de aici cu pictura sa reprezentând alungarea lui Adam și a Evei din Paradis.

După terminarea studiilor, se stabilește definitiv în Kristiania, vechea denumire a orașului Oslo, verile petrecându-și-le pictând în Åsgårstrand unde îl cunoaște și îl va influența pe Edvard Munch, aflat la începutul carierei sale.

Vă invităm să descoperiți în cele ce urmează câteva din cele mai cunoscute lucrări ale sale:

Bogdan

Despre vacanțele de vară de odinioară ale artiștilor norvegieni și nu numai…

fata-cu-fragi_1_fullsizeCând am văzut pe site-ul Humanitas Fiction, la titluri în pregătire, romanul Fata cu Fragi, încă din primele secunde mi-am dorit această carte, fără a ști nimic despre autoarea Lisa Strøme, nici despre subiectul romanului; atât de mult m-a încântat detaliul copertei “decupat” din tabloul Fată pe Plajă al pictorului norvegian Hans Olaf Heyerdahl.

Așa cum aveam să aflu succint din prezentare și amănunțit din lectură, subiectul este cât se poate de interesant: în romanul scriitoarei norvegiene de origine britanică Lisa Strøme apar ca personaje, printre alții, Edvard Munch, cel mai important pictor al Norvegiei, a cărui capodoperă, Strigătul, este cunoscută cred de toată lumea și Hans Heyerdahl care a pictat, ca să menționez doar în trecere, câteva variante de fete cu fragi care inspiră titlul cărții de față. De fapt, chiar mai mult de atât, vocea narativă este chiar a unei Fete cu Fragi făcută faimoasă de Heyerdahl.

Asgarstrand

Evenimentele descrise se petrec în vara anului 1893. Johanne Lien, protagonista noastră, este o tânără de 16 ani, fiica unei spălătorese și a unui pescar. În Åsgårstrand, locul de unde este originară fata, odată cu venirea verii au loc două migrații: prima, mai puțin interesantă, este a localnicilor care se mută din casele lor în casele modeste și strâmte de pescari, aproape de țărmurile fiordului, pentru a crea condițiile prielnice celei de-a doua migrații – venirea artiștilor și elitelor din capitala Norvegiei, Kristiania (vechea denumire a orașului Oslo), care închiriază casele localnicilor pentru a se bucura de lumina deosebită a zilelor de vară ale Nordului. Toată lumea avea de câștigat: pe deoparte, localnicii își rotunjeau veniturile din chirii și totodată economia locală cunoștea o perioadă de avânt și, pe de altă parte, artiștii și intelectualii aveau parte de un climat deosebit, spații liniștite și de ospitalitatea localnicilor pentru a putea găsi inspirație și a crea. Aici, în verile de la Åsgårstrand, s-au născut multe din operele de artă ale unor pictori faimoși în secolul al XIX-lea precum Edvard Munch, Hans Heyerdahl, Christian și Oda Krohg și chiar câteva din compozițiile muzicale ale lui Frederick Delius, compozitor britanic prieten cu Munch care a fost unul dintre cei ce l-au încurajat în cariera muzicală.

Edvard_Munch_-_Nuit_d_été_à_Aagaardstrand

Johanne, care în fiecare vară contribuia la veniturile familiei culegând fructe și apoi vânzându-le, ajunge să lucreze în casa familiei Ihlen ca servitoare. Între ea și mezina familiei, Tullik, se leagă o prietenie strânsă. Amândouă vor ajunge să facă parte din anturajul pictorului Munch. Casa închiriată în care locuia Munch se afla în vecinătatea celei în care locuia familia de obicei familia lui Johanne, ocupată pe perioada verii de pictorul Heyerdahl. În ciuda faptului că are interdicție de a se apropia de casa Păcătosului, porecla dată de unii contemporani lui Munch, ale cărui tablouri melancolice, întunecate, erau o deviere radicală de la curentele artistice ale vremii și de aceea neînțelese de majoritatea, Johanne se împrietenește cu el și, în clipele de răgaz se apucă ea însăși de pictat, sub îndrumarea artistului. Acesta o îndeamnă să nu picteze ce vede, ci ceea ce simte; legat de acest aspect, mi se par interesante asocierile pe care le face autoarea, prin intermediul lui Johanne, între sentimente și culori.

Tullik, în timpul lungilor plimbări pe care le va face însoțită de Johanne (răpind-o de la treburi și provocând dușmănia nedisimulată a celorlalte servitoare), îl va cunoaște pe Munch, pe care îl știa doar din auzite și după reputație: sora mai mare a lui Tullik, deși măritată, avusese o idilă cu pictorul, care scandalizase familia și comunitatea locală. Însă acest amănunt,  deloc neglijabil, nu-i va împiedica pe Munch și Tullik să se îndrăgostească și să aibă o relație tumultoasă, aproape obsesivă. Această legătură plină de pasiune va fi muza pentru crearea versiunii inițiale a celebrului tablou Strigătul.

Fata cu Fragi este un roman minunat scris, plin de lirism, iar Lisa Strøme se achită mai mult decât onorabil în a descrie picturi, atmosfera boemă a verilor de la Åsgårstrand, frumusețea copleșitoare a fiordurilor norvegiene și portretele personajelor, din care unele au existat în realitate, sunt admirabil construite. Am găsit interesant și faptul că fiecare capitol al romanului are ca laitmotiv câte un citat din Teoria Culorilor scrisă de Johann Wolfgang Goethe, iar ideea de a introduce, după copertele principale, detalii color din pictura Strigătul – cerul înflăcărat al amurgului și marea liniștită pe care plutesc, cumva izolate, câteva ambarcațiuni – este excelentă. Mai multe vă voi lăsa să descoperiți singuri. Pentru mine, Fata cu Fragi este una dintre cele mai frumoase apariții editoriale de acest an și le sunt recunoscător celor de la Humanitas Fiction pentru ea.

Bogdan

Familia Mea și Alte Animale – o carte de care riști să te îndrăgostești

17760639_1283553085058614_1185957223_nPrima ediție a romanului Familia Mea și Alte Animale a văzut lumina tiparului în anul 2014 la Editura Youngart care face parte din Grupul Editorial Art. Reeditarea din acest an este scoasă tot de cei de la Art, dar în colecția Cărți Cult.

Ce pot să vă spun este că m-am îndrăgostit efectiv de această carte cu caracter autobiografic al cărei autor este naturalistul Gerald Durrell, reputat cercetător în științe naturale și militant pentru protecția mediului înconjurător. De altfel, dragostea pentru ființele necuvântătoare și frumusețea naturii răzbate de pe aproape fiecare filă a romanului.

Gerald Durrell povestește cu mult umor despre viața familiei sale din timpul șederii de 5 ani în insula Corfu între anii 1935 și 1939; cronica de familie este întreruptă pe alocuri de notele autorului despre descoperirile pe care le-a făcut, copil fiind, explorând fauna insulei și descriind cadrul natural idilic și traiul liniștit al localnicilor.

Titlul de față este primul dintr-o trilogie dedicată șederii familiei Durrell în insula Corfu, celelalte volume – Păsări, Lighioane și Rubedenii și Grădina Zeilor – nefiind traduse încă în limba română, deși trag nădejde că se va întâmpla și asta la un moment dat.

Excentrica familie Durrell, despre ale cărei cusururi aflăm din exagerările comice ale lui Gerald (sau Gerry, cum îl întâlnim în poveste), sătulă până peste cap de climatul umed și răcoros din Anglia natală, dar mai ales de efectele secundare neplăcute ale acestei clime, își face bagajele și, cu mic, cu mare, cu cățel (Roger), dar fără purcel, se îmbarcă spre Corfu, despre care au aflat de la cunoscuți că este un paradis terestru. Membrii familiei sunt absolut fermecători. Doamna Durrell, văduvă, este o femeie blândă și o mamă tolerantă, calmă în fața vicisitudinilor soartei și a exuberanței copiilor săi, pasionată de gastronomie. Larry, fiul mai mare, nimeni altul decât celebrul romancier Lawrence Durrell (la noi, cei de la Polirom au publicat titlurile sale care fac parte din seria Cvartetul din Alexandria), este considerat eminența cenușie a familiei, un tip destul de egocentric, infatuat și cârcotaș, mereu gata să dea glas celor mai negre scenarii când familia se află în impas. Leslie este fiul mijlociu, pasionat de arme și de vânătoare, mereu dispus să strice tihna celorlalți cu detunăturile sale. Margo, singura soră, se află în perioada adolescenței, de aceea nu poate fi obsedată decât de acnee, haine, diete și parfumuri. Gerry, mezinul, este un explorator și naturalist în devenire; are grijă să mărească constant familia cu noi membri care mai de care mai interesanți: bufnița Ulise, şopârla Geronimo, cățeii Widdle și Puke, broasca țestoasă Old Plop, pescărușul Alec sunt doar câteva dintre personajele necuvântătoare la ale căror obrăznicii și peripeții veți asista citind cartea.

Romanul are trei părți, aventurile lui Gerry & Co. fiind grupate în funcție de căminele pe care familia Durrell le-a avut în Corfu – vila zmeurie, vila galbenă ca narcisa și vila Albă-ca-Zăpada, după cum le amintește autorul – fiecare cu “setul” lor de întâmplări, dar și cu zonele de “expediții naturale” învecinate.

Pestrița familie Durrell își va face prieteni în timpul șederii în Corfu; nici nu se putea altfel: grecii de aici îi considerau pe toți străinii englezi și le arătau o stimă și o ospitalitate deosebite, iar englezii erau considerați cu toții, fără părtinire, lorzi…

Spiro devine aproape un membru al familiei. A lucrat câțiva ani în America și, după ce a prins cheag, a revenit în Corfu. Are mașină, este vitezoman și claxonează în continuu (pe străzile ultraînguste din Corfu, pline de căruțe, animale și trecători nici nu ai cum altfel!). Este omul bun la toate, prieten devotat și dezinteresat. Vorbește o engleză stricată, cu un accent teribil și îi va însoți pe eroii noștri  în mai toate aventurile și schimbările de domiciliu.

Theodore Stephanides, scriitor, poet și naturalist grec, îl însoțește pe Gerry în expedițiile sale, îi împărtășește și încurajează curiozitatea, i se adresează cu o considerație asemănătoare celei oferite adulților și are mereu o istorioară amuzantă la îndemână.

Lugaretzia este ajutoarea în gospodărie a doamnei Durrell; o femeie cam tălâmbă și leneșă, ipohondră, hărțuindu-i în continuu pe cei din jur cu problemele ei de sănătate, reale și / sau închipuite.

Domnul Kralefsky este doar unul din pedagogii pe care îi va avea Gerry în Corfu, dar cu siguranță cel mai pitoresc: pasionat de ornitologie, are o imaginație ciudată – are o colecție impresionantă de fabulații în care el este de fiecare dată salvatorul providențial al unei (oarecare sau mereu aceeași?!) Doamne, imaginară, aflată la ananghie.

Familia Mea și Alte Animale este o lectură plăcută și interesantă, un titlu care nu trebuie să lipsească din nicio bibliotecă, o lectură ideală pentru adolescenți și adulți la sfârșiturile de săptămână și în vacanțe sau oricând simțiți nevoia de o evadare turistică sau în natură, dar timpul și împrejurările nu vi-o permit. Dar, dacă să zicem că vă plictisesc sau sunt în afara sferei voastre de interes emisiunile de pe National Geographic sau BBC Earth, vor fi totuși anumite pasaje din carte care nu vă vor capta pe de-a-ntregul. Gerald Durrell descrie comportamentul unor specii de insecte și de animale pe care le-a studiat în Corfu. Să nu fiu înțeles greșit: o face fără a fi plictisitor! Mai mult de atât, talentul său de scriitor este remarcabil și tot ce așterne pe hârtie – dialoguri, portrete de personaje, descrieri din natură, întâmplări, observații despre animale și comportamentele lor – este fără îndoială minunat! Și este incredibil de modest – comparându-se cu fratele său, Lawrence Durrell, un romancier consacrat, zice:

Diferența subtilă dintre noi este că el iubește scrisul, iar eu nu. Pentru mine este un simplu mod pentru a face banii care îmi permit să lucrez cu animalele, nimic mai mult.” 

Dând peste acest citat am fost mai mult decât surprins, pentru că scriitura lui pare să contrazică vehement aceste spuse și sunt sigur că veți avea aceeași opinie ca și mine parcurgând acest giuvaer literar.

Bogdan

Ingrediente toxice folosite în deodorante și antiperspirante – partea a II-a

armpitdetoxAșa cum am promis de săptămâna trecută, când am vorbit despre gazele propulsoare folosite în spray-uri (nu doar în deodorante și antiperspirante, ci și în produsele de hairstyling) și uleiurile minerale, revin cu ultima parte a articolului despre ingredientele controversate din produsele de îngrijire pe care le folosim, fără a ști că ne riscăm sănătatea.

Printre substanțele cele mai folosite în industria cosmetică,  indiferent de categoria de produse de îngrijire despre care vorbim, se află derivații siliconici. Găsiți în concentrații de până la 5% din ponderea formulelor, sunt folosiți pentru că maschează diferite imperfecțiuni: dau senzația de hidratare și catifelare pielii și părului, diminuează aspectul ridurilor, creează senzația de păr reparat etc. Repet, nu vorbesc despre aceste ingrediente ca despre tratamente-minune, ca despre leacuri pentru probleme capilare și dermatologice, ci ele conferă doar un “camuflaj” temporar al imperfecțiunilor!

Derivații siliconici sunt de două feluri: volatili și denși.

Cyclomethicone, cyclopentasiloxane și cyclosiloxane sunt cei mai frecvent derivați siliconici volatili întâlniți în deodorante și produsele de îngrijire. Ei se evaporă în contact cu căldura pielii și sunt preferați în locul uleiurilor vegetale pentru că, după aplicare pe piele, nu lasă reziduuri. Dintre aceștia, cyclopentasiloxane prezintă riscul cel mai ridicat: testele de laborator pe animale l-au dovedit a fi cancerigen chiar și folosit în doze moderate.

Dimethicone și derivații săi – amodimethicone, cetyl dimethicone – sunt siliconi grei, grași, care formează un film protector la suprafața pielii și a firelor de păr și le maschează imperfecțiunile, dar fără a le trata în vreun fel. Sunt aproape nelipsiți din cremele de față, cremele și loțiunile de corp, produsele pentru îngrijirea părului și deodorantele solide, atât din cele de larg consum, dar și din cele de lux și dermatocosmetice. Din păcate, chiar și în condiții de siguranță în utilizare, aceşti siliconi nu sunt biodegradabili.

Un alt ingredient aproape nelipsit din orice tip de produs cosmetic este propylene glycol. Dacă sunteți posesori auto, e acel antigel pe care îl folosiți pentru mașinile personale cu scopul de a vă proteja motoarele de îngheț, supraîncălzire și coroziune. În industria cosmetică (să știți că este folosit și în cea alimentară; de exemplu,  face produsele de patiserie să fie fresh & fluffy cât mai mult timp!), este folosit pe scară largă pentru că este foarte ieftin și, datorită versatilității lui, poate fi folosit în scopuri variate: agent de hidratare, solvent pentru celelalte ingrediente din formule, emulsifiant etc. Dacă aveți pielea uscată, iritată, probleme cu eczeme sau fungi, propylene glycol-ul le poate agrava. În plus, folosit cu regularitate, poate deveni toxic pentru sistemul renal și ficat.

Talcul este o pudră minerală formată din silicat de magneziu și o proporție mică de silicat de aluminiu. Este folosit pentru proprietățile sale absorbante – fie că vorbim de umiditate, în formulele deodorantelor, antiperspirantelor și a pudrelor de corp, inclusiv pentru bebeluși, fie a sebumului în șampoanele uscate și produsele de machiaj –  și ca agent de îngroșare. Este un produs toxic pentru sistemul respirator și cancerigen datorită impurităților pe care le conține: fibre de azbest. Cei de la Johnson and Johnson au avut mulți ani la rând procese în instanțe din partea unor victime ale cancerului care au folosit talcurile lor și au fost nevoiți să plătească daune materiale de zeci de milioane de dolari. Talcul este în continuare un ingredient foarte controversat și este bine să vă orientați spre produse care folosesc amidon vegetal (starch în limba engleză și în indexul ingredientelor dintr-un produs) care are practic virtuțile talcului, fără efectele sale secundare nedorite.

În final, am lăsat conservanții cei mai toxici, pe care îi bine să îi evitați sau, dacă nu puteți să renunțați la produsele și producătorii care le folosesc, măcar asigurați-vă că sunt ultimele ingrediente listate pe produse, adică au concentrațiile cele mai mici.

Parabenii – cu stufoasele prefixe: methyl-, propyl-, ethyl-, buthyl-, isobuthyl- – sunt acuzați că produc tulburări ale sistemului endocrin, că, asimilați în corp, imită comportamentul unor hormoni umani și că în biopsiile unor tumori au fost găsiți în celulele afectate. Despre methylparaben chiar s-a observat că accelerează îmbătrânirea pielii sub acțiunea razelor UVB și că aduce modificări în ADN-ul celular. Produsele cele mai “bogate” în parabeni până la această dată, din cele pe care le-am avut “în vizor”, sunt produsele profesionale pentru păr Nioxin, făcute de Procter&Gamble. Am fost șocat să văd că sunt printre primele ingrediente ca și concentrație în formulele produselor și că folosesc mai mulți parabeni pentru același produs.

BHT, DMDM Hydantoin, methylisothiazolinone, methylchloroisothiazolinone – dacă primii doi din înșiruire sunt asociați cu dezvoltarea de celule mutagenice, ultimii doi sunt neurotoxici și, culmea, i-am văzut folosiți frecvent tocmai în formulele unor produse pentru îngrijirea părului, inclusiv de branduri cu pretenții.

Tocmai pentru că există și conservanți mai blânzi și ar trebui ca aceia să fie folosiți mai frecvent am considerat că trebuie să vă avertizez în legătură cu cei de mai sus.

Sper că ați găsit utile informațiile din articolele din ultimele două săptămâni și că nu v-am plictisit prea tare. Urmează ca săptămâna viitoare să vă ofer niște sfaturi de îngrijire a pielii de la subraț și câteva alternative sănătoase de deodorante și apoi trecem la alte categorii de produse pentru igienă și îngrijire. Până atunci, rămâneți sănătoși și frumoși!

Ingrediente toxice folosite în deodorante și antiperspirante – partea I

deodorant1Săptămâna trecută ne-am străduit să ne formăm idei clare despre ce sunt deodorantele și antiperspirantele, prin ce se deosebesc unele de altele și am vorbit despre sărurile de aluminiu ca fiind printre ingredientele cele mai periculoase folosite în produsele de îngrijire.

Dacă ai crezut că, ținându-te deoparte de antiperspirante, ai scăpat de griji, îmi pare rău, dar în cele ce urmează te voi dezamăgi. Indiferent că ți-ai luat un deodorant de la Nivea, Dove, Old Spice sau ce se va mai fi găsind prin hypermarket-urile noastre, cam nu prea ai cum să ieși în câștig pe termen lung fără a-ți lua doza zilnică de chimicale care sunt riscante pentru sănătate. Mai mult decât atât, majoritatea acestor ingrediente sunt folosite și de branduri cu pretenții (dermatocosmetice, produse profesionale și branduri de lux) și se găsesc și în alte categorii de produse: cele pentru îngrijirea părului, a tenului și a corpului.

Dintre deodorante și antiperspirante, cele mai “antipatice” pe care le poți folosi sunt cele de tip spray, cu aerosoli. Da, știu, ești o persoană ocupată, mereu pe fugă. Îți place acest tip de deodorant pentru că se aplică ușor, se usucă rapid și te poți îmbrăca imediat după ce l-ai folosit. Dar, spre deosebire de celelalte categorii de deodorante – roll-on (cu bilă) sau stick (solid) – cele spray sunt mai toxice pentru că, pe lângă absorbția prin piele a unui procent din ingrediente, te expui riscului de a le inhala din “norul activ” pe care îl creezi în timpul folosirii produsului.

Ah, foarte important, ca să înțelegi de ce te sâcâi cu toxicitatea ingredientelor cosmetice: ingredientele oricărui produs de îngrijire aplicat pe piele sunt absorbite, într-un anumit procent, în fluxul sanguin, cam în 30 de secunde. O femeie cochetă și modernă, care folosește și produse de machiaj (fond de ten, BB Cream, mascara, ruj etc.) aduce în fluxul sanguin în jur de 200 de substanțe chimice, zi de zi. Cam nu prea îți mai vine să tratezi cu superficialitate acest subiect, nu?!

Revenind la spray-uri, gazele propulsoare folosite sunt de obicei derivați de butan și propan, ingredienți toxici și iritanți pentru piele. Butanul nepurificat corespunzător poate fi contaminat cu butadien, o substanță dovedită ca fiind cancerigenă. Dacă se face sau nu cum trebuie purificarea butanului folosit în spray-uri, nu avem cum să știm sigur, ar trebui să mergem pe încredere oarbă. Eu, unul, nu o am. Dar tu?!

Ingredientele despre care voi vorbi mai departe le-am văzut afișate nu doar pe listele formulelor din deodorante și antiperspirante, ci și în produsele de îngrijire a pielii (ten și corp, creme și loțiuni) și a părului (șampoane, balsamuri, produse de styling etc.). Evident, nu pe toate laolaltă, dar cel puțin două în aceeași formulă în mod sigur.

Petrolatum este o hidrocarbură derivată din petrol care creează un film protector la suprafața pielii ce previne deshidratarea și dă senzația de catifelare. Ca exemplu, este ingredientul-cheie pe care se mizează în gamele masculine de îngrijire de la Dove. Fiind un produs petrolier – îmi vin involuntar în minte imagini cu păsări victime ale unor dezastre ecologice provocate de platforme petroliere – prezintă un risc ridicat de contaminare cu hidrocarburi aromatice policiclice (HAP) care, pe lângă iritații și alergii, sunt asociate cu dezvoltarea de celule canceroase.

Parafina (paraffinum liquidum) este un ulei mineral, derivată tot din petrol. Are cam aceleași acțiuni în domeniul îngrijirii pielii, dar și prezintă riscuri asemănătoare cu cele oferite de petrolatum, dar spre deosebire de acesta este fluidă. Ca și petrolatum, este unul dintre ingredientele cele mai frecvent folosite în produsele pentru corp, îndeosebi în deodorante solide, loțiunile de corp, creme de mâini și balsamuri de buze.

În episodul de săptămâna viitoare, vom vorbi despre derivații siliconici și câțiva conservanți de care ar fi ideal să vă feriți, urmând ca în al treilea articol să vă ofer niște exemple de deodorante naturale pe care le-am folosit și îndrăgit plus câteva sfaturi de îngrijire a pielii de la subraț. Sper să găsiți interesante și utile informațiile din aceste articole! Să fiți sănătoși, frumoși și iubiți!

Marele Gorsky… sau banii n-aduc fericirea

marele-gorsky-humanitas-fiction-2017Apărut de puțin timp la Editura Humanitas Fiction, Marele Gorsky este comparat / asemănat atât de critica literară, cât și de editori cu romanul Marele Gatsby. Imediat am fost atras de subiectul cărții, dar și de localizarea geografică a acțiunii; nu și de coperțile cam fistichii, trebuie să recunosc: inițial am crezut că țin în mâini o apariție din genul “chick lit” pentru iubitoarele de sclipici și fake-uri à la Vuitton. Noroc că am auzit și io de zicala: “don’t judge a book by its covers!”

Vesna Goldsworthy, autoarea cărții, ne face cunoștință cu o galerie pestriță de personaje, ale căror destine se împletesc neașteptat, încât ai impresia la un moment dat că nu autoarea este regizoarea care trage sforile narative, ci doar un martor al dramelor pe care ni le povestește.

Eroul central și vocea narativă a romanului este Nikola Kimovič, imigrant sârb, posesor al unui doctorat inutil în literatură engleză, care lucrează la o librărie ponosită și dezordonată din Chelsea – sau Chelsky, așa cum se referă el uneori la numele cartierului – una din zonele cele mai bogate ale Londrei. Părăsește Belgradul la începutul războiul din fosta Iugoslavie pentru a fugi de recrutarea în cadrul armatei, evitând – după cum recunoaște el însuși cu amărăciune – să ajungă în situația de a ucide și a fi ucis. Este un sacrificiu enorm, pentru că la puțin timp după plecare își pierde ambii părinți.

Pe rând, încep să apară în cadru și alte personaje interesante. Roman Gorsky, purtătorul unei distincții militare din partea “națiunii sârbe recunoscătoare” pentru serviciile aduse (oleacă de trafic de armament în timpul războiului care a dus la fărâmițarea statală a federației iugoslave). Personaj enigmatic, aflăm mai târziu despre el că are pregătire de matematician. Intrat în anturajul “legendarului primar al Volgogradului (Leningrad)” care avea relații-cheie din “Estul Berlinului până în Shanghai”, se îndrăgostește la prima vedere de mezina acestuia, Natalia, studentă în istoria artei și, în spirit de rebeliune și independență financiară, escortă în Sankt-Petersburg. Aceasta va ajunge peste ani soția-trofeu a britanicului Tom Summerscale, un scăpătat din clasa superioară cu alură de jucător de rugby, care și-a făcut averea colaborând cu interlopi ruși, facilitând și gestionând afacerile lor necurate care au “explodat” după căderea URSS-ului. De altfel, în aceeași perioadă, se îmbogățesc ilicit mai toți oligarhii ruși, inclusiv Roman Gorsky, care are o avere absolut fabuloasă.

Pe Roman și Natalia îi întâlnim în Londra zilelor noastre, ambii clienți ai librăriei Fynch’s. Gorsky îl angajează pe librarul Nikola să-i procure titluri prețioase din literatura rusă și universală, dar și cărți de artă pentru a o impresiona și a o cuceri pe iubirea sa de o viață, Natalia. Aceasta era deja o clientă fidelă a librăriei, o frumusețe ireală pasionată de albume de artă, pentru care Nikola amenajează și o secțiune de artă în cadrul librăriei.

Acționând în interesele celor doi, Nikola este atras într-o vâltoare de evenimente asupra cărora nu are niciun control și vine în contact cu personaje care de care mai excentrice: Gery Pekarova, fostă glorie olimpică a gimnasticii bulgărești, reciclată în antrenor și dietetician al Nataliei Summerscale; Mahmoud Allaoui, așa-zisul contabil al lui Tom Summerscale, de fapt dealer-ul său de droguri și a cărui soție, Janice Allaoui, o englezoaică promiscuă, este amanta lui Tom. Iubirea interzisă dintre Gorsky și Natalia va trece ca un tăvălug peste toți cei menționați mai sus, dând naștere la tensiuni și rivalități, desconspirând secrete bine ascunse, distrugând vieți și familii.

Povestea este bogată în referiri la artă, cărți și personaje literare, nume de străzi și locuri din Londra, dar autoarea le introduce în text fără a deveni obositoare sau a face lectura dificilă. De altfel, mi s-a părut că acest oraș, denumit cu sarcasm de imigranții ruși Londongrad, este un personaj în sine, un nou Babel care înghite anual mii de imigranți din toate colțurile lumii, care își părăsesc căminele și familiile în speranța unei vieți mai bune. Descrierile orașului și ale locuitorilor lui, de fapt întreaga scriitură a Vesnei, sunt minunate și se citesc cu plăcere, fiind punctate pe alocuri cu o ironie mușcătoare, deși mi se pare că uneori le lipsește realismul. Iată, de exemplu, cum descrie clima londoneză:

Toate acele luni la Londra îmi par acum reci ca un noiembrie […]. Anglia nu mi-a oferit nici un anotimp în care memoria să mi se ancoreze […]. A plouat tot timpul și singurele schimbări ale vremii erau când ploaia se transforma în zloată. O dată sau de două ori, în drum spre muncă, mi-am ridicat ochii spre norii care atârnau peste grădinile mustind de apă și am zărit în trecere un glob palid dincolo de ei; un soare timpuriu sau o lună târzie, nimeni nu ar fi putut spune, plutind în aer, ca promisiunea unui escroc. Chiar și miezul primăverii părea că este începutul iernii viitoare, sau așa se glumea.

Am găsit foarte captivante detaliile despre provocările traiului de imigrant în Londra contemporană, descrierile stilului de viață opulent, exuberant al miliardarilor ruși, dar și informațiile legate de meseria de librar, practicată într-o altă manieră și la un alt nivel aici, dar cumva similară experienței mele profesionale din urmă cu câțiva ani.

Marele Gorsky este o lectură ușoară, interesantă, perfectă pentru weekend, plină de pitoresc și inedit, o satiră despre lumea ciudată a celor nefiresc de bogați, arătându-ne cum vieți, orașe și culturi pot deveni aservite banilor. Pun pariu că îl veți îndrăgi pe Nikola pentru remarcile lui seci, pentru umorul lui melancolic, pentru dualitatea lui – străin de anturajul său și totuși un observator intim al celor din jur. Ca și mine, cred că nu veți regreta timpul și energia acordate acestei lecturi, ci dimpotrivă… Oare va fi și vreo ecranizare?

Bogdan

Despre deodorante și alți demoni

DeodorantÎn articolele mele anterioare v-am vorbit despre cele mai bune produse de igienă personală, uleiurile de duș, și v-am oferit o descriere la produsele cele mai sigure și mai plăcute în utilizare. În realitate am încercat mai multe, dar am considerat că nu are rost să vă încarc cu informații despre produsele care mi-au displăcut sau nu m-au convins din cauza concentrațiilor de ingrediente sintetice din formule.

Începând cu această săptămână, m-am gândit să deschid o serie de articole despre deodorante, ca să rămânem cumva în sfera igienei personale ca tematică și pentru a avea o continuitate logică.

Din discuțiile pe care le am în magazin cu clienții mei (cred că v-am spus că sunt consultant cosmetic), mi-am dat seama că foarte mulți nu au o idee clară despre ce este un antiperspirant și ce este un deodorant. Majoritatea își doresc de fapt un deodorant, dar întreabă de antiperspirant și trebuie să le explic de fiecare dată cum stă treaba.

Confuzia este pe deplin justificată. În primul rând, ambele produse se folosesc într-un mod asemănător și aparent pentru aceeași parte a corpului (zona axilară în principal). În al doilea rând, ca și cum s-ar dori a spori și mai mult confuzia, producătorii și promotorii media ai reclamelor pentru aceste produse folosesc frecvent descrierea “deodorant antiperspirant”.

Pentru a clarifica un pic confuzia, voi vorbi atât despre ce face fiecare din cele două produse, cam ce ingrediente folosesc în general, dar și cum se produce fenomenul fiziologic de transpirație mirositoare asupra căruia ele intervin în mod diferit.

Transpirația umană este în mare parte inodoră, până când “fermentează” cu ajutorul bacteriilor aflate la suprafața pielii și care proliferează în mediile umede, cu temperatura ridicată.

Când axilele sunt igienizate cu săpunuri, care de obicei au un pH diferit de cel al pielii, bariera naturală, protectoare a pielii este dezechilibrată (de aceea este bine să folosiți săpunuri delicate, cu pH neutru). Bacteriile vor prospera în aceste zone sensibilizate, hrănindu-se cu transpirația, cu celulele moarte de la nivelul pielii și al foliculilor de păr. În excrețiile lor, ele elimină un compus acid al cărui miros este înțepător și astfel transpirația umană capătă un miros caracteristic, de nedorit.

Să vedem cum intervin deodorantele și antiperspirantele în eliminarea acestor mirosuri neplăcute și a umidității!

Deodorantul este un complex de substanțe aplicate pe anumite porțiuni ale pielii corpului pentru a preveni mirosurile accentuate cauzate de dezvoltarea bacteriană facilitată de transpirație. Deodorantele au o arie de aplicare mai largă decât cea a antiperspirantelor, putând fi folosite pe trunchi, la subraț, pe picioare, unii le folosesc chiar ca o alternativă mai ieftină pentru parfum, pentru mirosul lor intens și persistent. Ingredientele principale folosite în deodorante, cu efect bactericid și bacteriostatic, sunt derivați de alcool, sarea (clorură de sodiu), stearatul de sodiu.

În cosmetica naturală și organică se folosesc cu același scop ingrediente mult mai delicate (alcoolul usucă pielea și poate fi iritant) și la fel de eficiente: bicarbonat de sodiu, uleiuri esențiale de plante care împiedică dezvoltarea bacteriilor (citrice, salvie, lavandă, tea tree, mentă), săruri de zinc etc.

Antiperspirantele sunt o subcategorie a deodorantelor, care conțin în plus, pe lângă substanțe bactericide, cloruri de aluminiu, clorhidrat de aluminiu sau compuși de aluminiu-zirconiu. Aceste substanțe reacționează cu electroliții prezenți în transpirație și formează “dopuri” de gel în canalele glandelor sudoripare. Ele previn excreția și se elimină în timp pe cale naturală.

Trebuie să vă spun că, în Statele Unite ale Americii, Food and Drug Administration consideră deodorantele ca fiind produse cosmetice, iar antiperspirantele – medicamente, eliberate inițial cu prescripție medicală.

Ceea ce nu se prea spune despre aluminiu e faptul că este un metal neurotoxic care nu are ce căuta pe pielea noastră, nici nu trebuie ingerat sau inspirat (de câte ori v-ați ținut respirația când ați folosit un antiperspirant cu aerosoli?). De exemplu, la o diluție de 250 mcg / litru de apă, dacă este băut, crește de 10 ori riscul de apariție a bolii Alzheimer și de 2 ori pe cel al demenței. La biopsiile de țesut mamar afectat de cancer, compuși de aluminiu și parabeni au fost găsite în celulele cancerigene. Gândiți-vă că procesul natural de transpirație, pe lângă reglarea temperaturii corpului, are și rolul de a elimina toxinele din organism. Antiperspirantele împiedică aceste acțiuni, iar în timp, toxinele și ingredientele nesănătoase din antiperspirante se cumulează în țesutul mamar și pot duce la cancer.

Deși sunt voci care susțin că dovezile în acest sens nu ar fi concludente, observ un trend ascendent printre producătorii de cosmetice (aceia cărora le pasă și de clienți, nu doar de profituri!) care elimină complet din formulele lor derivații de aluminiu, conservanții periculoși (parabenii, de exemplu) și alte ingrediente iritante și controversate.

Sfatul meu este să luați un pic de distanță față de acele branduri populare în hypermarket-uri care vă arată în reclamele lor manipulatoare cum petele de umezeală de la subraț distrug cariere și povești de amor cu Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene. Citiți lista cu ingrediente de pe produse și orientați-vă spre deodorante, nu spre antiperspirante! Acum știți care este diferența dintre ele 😉 Și voi reveni cu noi informații în săptămânile care urmează, căci este un subiect destul de amplu.

Bogdan

Artistul de vineri – Carl Larsson – un artist a cărui biografie ar fi putut fi scrisă de Charles Dickens

Carl Larsson a văzut lumina zilei la data de 28 mai 1853, fiind considerat pe drept cuvânt unul dintre cei mai importanți pictori și graficieni suedezi.

Copilăria sa a fost cu adevărat traumatizantă și iată cum o descrie în câteva cuvinte: “Ca o regulă, fiecare încăpere era căminul a trei familii; sărăcia, mizeria și viciul propășeau acolo”. Vorbim de perioada 1850-1860, când în suburbiile Stockholmului holera și tuberculoza secerau mii de suflete, astfel încât peste 100000 de suedezi imigrează în America.

Familia Larsson nu a fost printre ei, iar Carl a supraviețuit acestei perioade crunte, chiar dacă mediul familial nu îi aducea o alinare: tatăl său, un om temperamental și alcoolic, era violent cu soția sa și de cei doi fii ai lor. Mama, o spălătoreasă harnică, era stâlpul familiei. Nu de puține ori au răbdat de foame, iar pe vecini – o cloacă pestriță de hoți, prostituate și criminali – nu puteau conta pentru niciun sprijin.

La şcoala pentru copii săraci, Carl este remarcat de unul dintre profesori și acesta îl ajută să obțină un loc la academia de artă din Stockholm. În 1877 pleacă la Paris pentru a-i întâlni și a învăța de la pictorii impresionişti, iar în timpul șederii aici își descoperă pasiunea pentru acuarele, depărtându-se treptat de picturile în ulei.

Picturile, acuarelele și desenele sale prezintă de obicei secvențe din viața de familie și sunt inspirate de căsnicia sa fericită cu soția lui, Karin, pictor și ea, care i-a dăruit 8 copii. Operele ne arată o mare atenție la detalii, surprind și emoționează prin gingășie, seninătate, veselie, luminozitate și culori intense. Pe mine m-au surprins, gândindu-mă la copilăria sa traumatizantă. Studiile sale despre natură, evocarea luminii deosebite a Nordului sunt minunate. Printre altele, Carl Larsson a fost printre primii ilustratori ai basmelor lui H.C. Andersen între anii 1875-1876. El și soția sa sunt considerați de suedezi, în materie de design, inspiratori ai locuințelor în culori pastel, cu ferestre mari și luminoase.

Vă invităm să admirați mai jos o selecție cu câteva din cele mai frumoase realizări ale sale:

Carl_Larsson_-_Self-Portrait_(In_the_new_studio)_-_Google_Art_Project8478aa1f34d09931ca42c7a68ab84259brita5-in-the-carpenter-shop-1905-Carl-LarssonCarl Larsson-462486

O altă poveste de dragoste din timpul celui de-al doilea război mondial

alliedposterDramele umane ale celor care au trăit și au fost victime ale conflagrațiilor mondiale sunt o sursă inepuizabilă pentru scriitori și scenariști. Citim cărți și vizionăm filme care au ca fundal aceste perioade istorice și de fiecare dată ne cutremurăm, captivați de ceea ce aflăm, dar totodată suntem și recunoscători că generația noastră nu a experimentat în mod direct ororile războiului.

Filmul Allied, regizat de Robert Zemeckis – care are în spate reușite precum Forrest Gump și The Polar Express – este o poveste de dragoste și spionaj, o dramă care ne poartă în Casablanca și Londra în timpul celui de-al doilea război mondial. Pelicula îi are protagoniști pe doi dintre cei mai iubiți actori ai momentului, Brad Pitt și Marion Cotillard.

În anul 1942, ofițerul canadian Max Vatan (Brad Pitt), spion al serviciilor militare britanice, este parașutat în deșertul marocan. Transportat în Casablanca, el trebuie să ia legătura cu o luptătoare din mișcarea franceză de rezistență, frumoasa Marianne Beauséjour (Marion Cotillard). Lucrând sub acoperire, ei pozează în ochii vecinilor și ai anturajului drept un cuplu de căsătoriți, simpatizanți ai nazismului (m-am amuzat auzindu-l pe Brad cum se chinuie să vorbească o franceză cu accent parizian). Misiunea lor, aparent suicidară, este de a asasina un ambasador al Reich-ului la o petrecere. Între protagoniști se înfiripă o poveste de dragoste care este continuată și “validată” prin căsătorie la Londra.

Max și Marianne întemeiază o familie frumoasă, în aparență fericită și armonioasă, invidiată de colegi și cunoscuți. Fiica lor, Anna, se va naște sub cerul liber, chiar în timpul unui raid aerian al germanilor. Pentru siguranța lor și a fetiței se vor muta la Hempstead unde viața liniștită și idilică aproape te fac să uiți de război.

Tihna și siguranța familială încep să fie amenințate în momentul în care serviciile de spionaj britanice îl înștiințează pe Max că există suspiciuni conform cărora soția sa are o identitate falsă și că raportează informații serviciilor de spionaj ale Berlinului.

Imaginile recreate ale Casablancăi și Londrei din timpul anilor de război sunt foarte interesante și recunosc că am o slăbiciune pentru tot ce înseamnă “vremuri de altă dată”.

Filmul are secvențe de acțiune reușite, captivante pe alocuri, însă nu construiește un suspans convingător, nici nu are suficientă energie ca să ne emoționeze pentru a avea impactul pe care și l-a propus.

Brad Pitt și Marion Cotillard sunt foarte talentați și atrăgători, dacă îi evaluăm individual, dar alchimia dintre ei nu a funcționat așa cum mă așteptam, chiar dacă se achită onorabil de roluri. Cu atât mai mult cu cât gurile-rele afirmau că Angelina Jolie ar fi demarat divorțul de Brad Pitt, pe lângă alte motive, și în urma unei aventuri a acestuia cu Marion în timpul filmărilor.

Allied este un film bun și vă îndemn să îl vizionați atunci când veți avea ocazia, deși cred că vă va lăsa și vouă impresia că se putea realiza ceva mai mult, mai ales că povestea, distribuția și regizorul au un potențial foarte ridicat.

Bogdan