Trei coroane întunecate de Kendare Blake

precomenzi-trei-coroane-intunecate-de-kendare-blake_355_1

Nu am citit Ana în veșmânt de sânge, așadar, pentru mine prima întâlnire cu Kendare Blake a avut loc odată cu lectura primului volum din noua ei serie numit Trei coroane întunecate. Un rol important în decizia de a-l citi l-a avut, trebuie să recunosc, teasingul și marketingul făcut cărții de către cei de la editura Leda Edge unde urmează să apară cartea în limba română. Și nu mi-a părut rău. Cartea mi-a oferit câteva ore agreabile și, dacă vă plac poveștile, mai ales cele care sunt “dark”, această carte este pentru voi.

Acțiunea se petrece pe insula Fennbirn, o insulă intrată aproape în legendă pentru locuitorii de pe continent. Oamenii de pe insulă au câteva tradiții care îi deosebesc de ceilalți semeni. Cea mai importantă este legată de modul în care își aleg regina. Pentru această onoare se luptă, conform tradiției, trei surori, fiecare dintre ele având de demonstrat puterile magice pe care le are în cadul unul festival. Există, așadar, trei tabere pe insulă, formate în funcție de puterile posibilei viitoare regine: Toxicii, Naturaliștii și Elementalii. În engleză parcă sună mai bine, Katherine este poisoner, Mirabella este un elemental, în timp ce Arsinoe așteaptă să își demonstreze puterile de naturalist. Mi se demonstrează încă o dată că limba engleză este mult mai potrivită pentru genul fantasy decât limba română pentru că permite unele nuanțe pe care, din păcate, este greu să le surprinzi în altă limbă.

Ca în fiecare regat, nu poate exista decât o regină, așadar, cele trei se antrenează și pentru îndeplinirea unei alte îndatoriri: aceea de a-și asasina propriile surori. Intriga se complică când intră în scenă câteva personaje secundare, cum ar fi Jules și preoții care își au propria agendă.

Lumea complexă și fascinantă a otrăvurilor merită explorată. Sper ca autoarea să aprofundeze în următoarele volume această parte pe care eu o găsesc extrem de interesantă. M-am mai întâlnit cu lumea aceasta în seria Mariei V. Snyder, serie al cărei prim volum se numește chiar Poison Study și care este o altă serie care merită citită.

Cartea o să vă placă pentru că nu este o poveste siropoasă și îți oferă câteva surprize care te vor face să aștepți cu nerăbdare continuarea. Dacă veți avea curiozitatea să intrați pe blogul autoarei, îi veți descoperi povestea de viață care este interesantă și spusă într-un mod plin de umor. Lectură plăcută!

Diana

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s