Arrival – o poveste cu tâlc

arrivalposterA trebuit să mă uit de două ori la Arrival ca să îmi dau seama dacă îmi place și să încerc să îl înțeleg. Mă gândesc că acesta ar fi unul dintre motivele pentru care filmul nu a luat Oscar-ul. Pentru că nu este facil și ușor de descifrat . Vorba unui prieten de-al meu: „este prea intelectual.” Filmul este inspirat  de o povestire intitulată Povestea Vieții Tale scrisă de Ted Chiang care a scris și scenariul pentru Arrival.

După cum spuneam, l-am văzut de două ori. Prima oară am urmărit doar povestea. Louise Banks interpretată de Amy Adams este un lingvist de prestigiu care, atunci când extratereștrii aterizează pe Pământ, este chemată pentru a le descifra limbajul și intențiile. Heptapozii, rasa extraterestră, și-au trimis navele pe toate continentele ceea ce declașează o cursă contra cronometru pentru înțelegearea lor. Rușii și chinezii înclină spre o soluție de forță, bănuindu-i de intenții agresive. Louise și Ian Donnely (Jeremy Renner), fizician,  încearcă să comunice cu cei doi heptapozi aterizați în Montana și îi botează Abbot și Costello. După încercări eșuate, cei doi reușesc să spargă bariera lingvistică și descoperă că pentru vizitatori timpul nu este linear și că limbajul lor, reflectând realitatea în care gândesc, de asemenea nu este linear.

Abbot este omorât în urma unei explozii. Moartea acestuia este descrisă de celălalt extraterestru ca fiind „death process”, adică nu este definitivă și permanentă, ci doar un moment simultan cu toate celelalte. Louise află că extratreștrii vor avea nevoie de ajutorul pământenilor în circa 3.000 de ani, de aceea aceștia au venit să le ofere o armă care se dovedește a fi, de fapt, capacitatea de a le înțelege limbajul și modul de percepere al realității. Este mai mult un dar decât o armă. Louise reușește cu ajutorul extraterestrului rămas să înțeleagă pe deplin modul de gândire al acestora și își poate vedea, astfel viața în întregime. Află că va avea un copil cu Ian, copil care va muri de cancer. Află că va fi părăsită de Ian ca urmare a deciziei de a avea copilul, dar alege să își trăiască viața în acest mod.

Situația se agravează când puterile lumii hotărăsc să înceteze orice comunicare. Louise înțelege că este nevoie de colaborarea tuturor pentru a face față viitorului. De aceea se hotărăște să ia legătura cu generalul Shang care conduce echipa chineză și folosindu-se de cele învățate de la heptapod îi repetă acestuia la telefon ultimele cuvinte ale soției sale: „War doesn’t make winners, only widows” – Războiul nu creează eroi, ci doar văduve.”

Și totul se termină cu bine pentru pământeni și heptapozi. Louise trebuie să trăiască, însă, cu consecințele propriilor alegeri. M-am întrebat dacă eu aș face aceeași alegere la Louise Banks. Dacă aș ști că urmează să am un copil care va muri de cancer, aș mai alege să îl nasc? Mi-aș asuma durerea lui și a mea? I-aș putea face față? Nu aș fi extrem de egoistă dacă aș alege astfel? Nu am nici acum un răspuns. Probabil pentru că trăiesc într-un timp linear și nu pot percepe o realitate care să se întâmple simultan.

759b7d7747c64bdb198a0af9faae59d1A doua oară, m-am detașat de poveste și am încercat să înțeleg cât mai mult tipul de gândire și limbajul extraterestru. Trebuie să spun că din acest punct de vedere filmul este original și minunat. Scrierea heptapozilor este ea însăși o operă de artă. O întreagă poveste este cuprinsă într-un cerc care nu se închide cu totul, lăsând astfel, deschise posibilități infinite. Inevitabil, gândul m-a dus la șarpele Uroboros, simbol al ciclurilor nesfârșite. M-a fascinat legătura pe care Louise și Ian o caută între limbaj și vise. Pentru că, pare a ni se spune, pentru a putea schimba modul de percepere al realității este nevoie să ajungi să asimilezi celelalt limbaj și la nivel de subconștient.

Fraza care strârnește agitație între puterile lumii – there is no time – este o altă piesă din puzzle. Heptapozii exact asta spun că timpul, așa cum îl știm și îl percepem noi, nu există. Pentru oameni fraza are însă conotațiile apropierii unei invazii sau apocalipse.

Este un film cum rar se mai fac la Hollywood. Un film care te provoacă să gândești, să îți pui întrebări, să cauți răspunsuri. Un film care te pune față în față cu propria-ți finitudine și cu infinitul de dincolo de atmosferă.

 

Diana

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s