Artistul de vineri – Konstantin Makovsky

220px-Konstantin_Makovsky-Self-Portrait-1856Pictorii ruși sunt mai puțin cunoscuți, așa încât azi ne-am propus să vă prezentăm lucrările unui pictor celebru în epoca sa, numit Konstantin Makovsky. Acesta a fost unul dintre reprezentanții de seamă ai așa-numitei arte academice, picturile sale prezentând o Rusie idealizată, dusă la perfecțiune.

Cu studii la academiile de artă din Moscova și Sankt Peresburg, Makovsky a fost influențat în lucrările sale ca și mulți alți artiști, de călătoriile pe care le-a întreprins. O influență majoră au avut vizitele în Franța, Egipt și Serbia. Arta sa cuprinde lucrări inspirate de istorie, mitologie, dar și din viața zilnică, el făcând parte, la un moment dat, dintr-un curent al pictorilor itineranți (călători). Makovsky a murit ca urmare a unui accident stupid, atunci când trăsura în care se afla a fost lovită de un tramvai electric.

Vă prezentăm câteva dintre lucrările reprezentative:

 

5f03cb379ecfe30a09e880b053129a90A_Boyar_Wedding_Feast_(Konstantin_Makovsky,_1883)_Google_Cultural_InstituteKonstantin_Makovsky_-_Escogiendo_la_noviakonstantin-makovsky-bridePeasant_House-Makovskyportrait-of-an-old-man-1874The Toilet of Venus

 

Geraldine Brooks – Poporul cărții

downloadRomanul Poporul Cărții este una din aparițiile reușite ale Editurii Polirom din primăvara acestui an.

Scriitoarea de origine australiană Geraldine Brooks se inspiră din experiența sa profesională când alege să scrie istoria imaginară a Hagadei de la Sarajevo. Cu acest prilej am aflat că o hagadă este o carte ritualică, o culegere de texte care însoțește masa ce marchează începerea sărbătoririi Paștelui evreiesc.

Hagada de la Sarajevo este unul din cele mai vechi artefacte sefardice, apărută în Barcelona anilor 1350. În calitate de corespondent de război în timpul conflictelor interetnice din Bosnia anilor ’90, Geraldine Brooks a cunoscut orașul Sarajevo și evenimentele cumplite care aproape l-au distrus și a avut ocazia nu doar de a vedea cartea propriu-zisă, ci și intervențiile de consolidare asupra Hagadei, sub protecția ONU.

În Poporul Cărții se împletesc mai multe voci narative, facem cunoștință cu personaje fascinante ale căror destine sunt tulburătoare. Acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri temporale, autoarea refăcând în sens invers din punct de vedere cronologic traseul Cărții în orașe și epoci diferite ale Europei. Piesele acestui puzzle de destine și evenimente istorice sunt legate de povestea Hagadei.

Hannah Heath, o restauratoare de cărți medievale de renume, este chemată la Sarajevo în primăvara anului 1996 pentru a face niște intervenții de consolidare a Hagadei aflată în patrimoniul Muzeului Național din oraș. Cartea a fost mulți ani ascunsă și depozitată în condiții improprii păstrării unei relicve atât de vechi.

În timpul operațiilor de restaurare, Hannah găsește indicii interesante, corpuri străine. Pornind de la acestea – o aripă de insectă, urmele unor paftale (închizători) metalice care acum lipsesc, pete roșii pe câteva pagini, particule de sare, un fir de păr alb cu un pic de pigment galben pe o porțiune de pe el – Hannah vrea să afle mai multe informații despre parcursul acestui manuscris de-a lungul secolelor. De aceea, ea va folosi investigații de laborator minuțioase cu instrumente ultramoderne și va atrage implicarea altor specialiști în analizarea mostrelor prelevate. De altfel, aceste indicii pe care vi le-am enumerat mai sus servesc autoarei romanului drept pretext pentru incursiunile episodice în istoria Cărții.

În prima călătorie în timp, rămânem la Sarajevo, dar în anul 1940. Aici facem cunoștință cu Lola, o tânără evreică care este salvată de la deportarea în lagăr de musulmanul Serif Kamal. Curator la Muzeul Național al orașului, el va salva Hagada de tăvălugul nazist care nu dorea doar ștergerea de pe fața pământului a evreilor, ci și a tuturor realizărilor culturale, a edificiilor religioase care le aparțineau, confiscând și distrugând tot ce avea legătură cu ei. În astfel de împrejurări va ajunge între paginile Cărții aripa de insectă.

Pentru a vedea ce s-a întâmplat cu paftalele de argint de pe copertele Hagadei, o altă incursiune în trecut ne poartă în Viena habsburgică în anul 1894. Aici îi întâlnim pe doctorul Franz Hirschfeldt și pe unul din pacienții săi, Florien Mittl. Acesta suferea de o boală rușinoasă și îngrozitoare, dar “la modă” în acea epocă. Netratată la timp, simptomele de care suferă Herr Mittl îl împiedică să ducă o viață normală și să lucreze. În această perioadă trebuie să consolideze legăturile slăbite ale Hagadei, această muncă fiind o corvoadă pentru el și din pricina pornirilor sale antisemite.

Petele roșii găsite de Hannah în timpul lucrării de restaurare sunt analizate spectroscopic și va afla că ele nu sunt doar de vin roșu, așa cum intuise, ci și de sânge. Cum au ajuns ele pe paginile Cărții, aflăm citind povestea prieteniei / dușmăniei dintre inchizitorul Giovanni Domenico Visterini, cenzor, chinuit de patima băuturii și de un secret teribil și spiritualul rabin Iuda Arie care are și el un viciu, un pic mai neobișnuit, raportat la erudiția și personalitatea sa: jocurile de noroc.

Scribul David Ben Soushan și fiica sa, Ruti, care de multe ori își ajuta tatăl în practicarea meseriei intervin și ei în istoria Hagadei, în Tarragona anului 1492. E un an fatidic în destinul sefarzilor: evreii vor fi persecutați, uciși și alungați până la ultimul din Peninsula Iberică, inchiziția spaniolă și regalitatea conlucrând monstruos în acest sens. În această parte a romanului aflăm ce fel de cristale de sare au atins și s-au impregnat în relicva noastră.

Ultima călătorie în trecut ne duce tot în Spania medievală, dar de data aceasta în Sevilla, în anul 1480. Orașul și împrejurimile sunt scena conflictelor armate dintre mauri și catolici. Îl vom întâlni pe autorul picturilor (anluminuri) Hagadei, mai întâi ca sclav în atelierul lui Hoomam (și vom afla și cum a intrat în această robie și cum i-a fost distrusă familia), apoi ca pictor la curtea emirului unde i se încredințează o sarcină neobișnuită. Șederea lui aici va fi scurtă și va ajunge ucenic la doctorul evreu al emirului, Natanel ha-Levi, care are un fiu surdo-mut. Pentru acesta vor fi pictate anluminurile care vor face parte mai târziu din corpul Hagadei.

Poporul Cărții este un roman excelent scris și documentat, foarte interesant datorită informațiilor și imaginilor pe care le creează unor epoci istorice apuse, tradițiilor unor popoare și riturilor religioase evreiești și musulmane. Galeria de personaje este și ea fascinantă, Geraldine Brooks reușind să creioneze personaje credibile, care vă vor impresiona. E o lectură pe care nu trebuie să o ratați și o consider unul dintre cele mai interesante romane citite până acum.

 

Bogdan

Anna Ahmatova – artistul de vineri

anna-akhmatova-great-russian-poet1Rubrica de astăzi o dedicăm poeziei și, nu oricărui poet, ci Annei Ahmatova, cea care a scris despre ororile Gulag-ului și care l-a tradus pe Eminescu în rusă. Anna Ahmatova a fost o voce importantă a literaturii ruse, o prietenă apropiată a lui Osip și Nadeja Mandelștam, Marina Țvetaieva și Vladimir Blok. Ahmatova a trăit perioada cruntă a stalinismului și a scris despre ea în poeziile sale.

Poeziile de dragoste îi sunt inspirate de Pușkin, iar cele religioase de credința puternică în Dumnezeu și de întâlnirea cu părintele Nectarie. Vă propune astăzi câteva dintre poeziile ei:

 

Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodată…

„Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodată
Nici dulce vin, nici apă de izvor.
Săruturi n-om schimba în zori ; o dată
Nu vom privi amurgu-odihnitor.

Ți-e aer soarele, și mie luna,
Dar dragostea ce-o respirăm e una.

Un altul mă-nfășoară-n gingășie,
Cu râsul ei, o alta te-a legat,
Dar spaima ta îmi aparține mie
Și tu, de boala mea ești vinovat.

Mai dese întâlniri nu vom avea,
Căci liniștea ni-e dată doar așa.

Suflarea mea în stihul tău e trează,
Doar glasul tău răsună-n stihul meu.
O, e un rug de care nu cutează
Nici om sa se atingă și nici zeu.
Și dac-ai ști, acum, ce dragi îmi sunt
Aceste buze cu miros de vânt!”

145_16_2014

Scurgerea timpului

„Ce este războiul, ce este ciuma,
Ele se termină repede
Și ele sunt practic condamnate.
Dar cine ne poate proteja de oroarea care
a fost scurgerea timpului când acestea au loc.”

 

Mă gândeam: săraci suntem, n-avem nimic…

„Mă gândeam: săraci suntem, n-avem nimic.
Dar când am prins a pierde una după alta,
Încât fiece zi ne devenea
Una de pomenire,
Începurăm a-nălţa cântări
Despre dărnicii dumnezeişti
Şi încă despre fosta noastră bogăţie.”

5c57a8a3434e094cebe00ae597aeec34

Am și uitat cum se zâmbește…

„Am și uitat cum se zâmbește,
De ger, mi-s buzele de iască.
Murit-a încă o nădejde,
Un cântec nou o să se nască.
Un cântec care, fără voie,
Îmi va porni spre judecată…
Iubirea, însă, n-are voie,
Când știe a cânta, să tacă. ”

 

 

Deodorantele naturale – îngrijire eficientă fără a atenta la sănătatea corpului

Așa cum v-am spus în articolele precedente, pentru o îngrijire naturală și eficientă a pielii subrațului, igiena zilnică cu săpunuri delicate și calitative este un prim pas peste care nu trebuie să sărim, dacă vrem să obținem rezultate maxime. Un al doilea pas este alegerea unui deodorant potrivit așteptărilor noastre.

Variantele de deodorante naturale pe care urmează să vi le prezint sunt delicate cu pielea, prietenoase cu mediul înconjurător și non-toxice cu organismul uman. Nu intervin în procesul fiziologic firesc al transpirației, decât în a-l regla (cantitativ și ca miros), fără a-l suprima complet ca antiperspirantele, dar protejează eficient de mirosurile nedorite și au efect bactericid și antimicrobian. Dacă ați urmărit și articolele mele anterioare, știți deja că transpirația joacă un rol esențial în sănătatea organismului, ajutând la reglarea temperaturii și la detoxifierea lui.

Majoritatea acestor produse folosesc concentrații înalte de extracte de plante și uleiuri esențiale. Nu au mirosuri elegante, pretențioase, dar aromele lor nu sunt foarte intense, copleșitoare (rolul lor este de a elimina mirosul neplăcut, nu de a parfuma!), astfel încât puteți folosi apele de toaletă și parfumurile voastre preferate fără a interfera cu aromele acestora.

1. Deodorante stick (baton sau solide).

Foarte mulți consideră tipul acesta de deodorante ca fiind cel mai ușor de utilizat (te poți îmbrăca imediat după aplicare, se consumă mai încet) și cel mai eficient.

Piatra de alaun
Este un deodorant natural mineral, o sare de aluminiu (potassium alum), destul de versatil ca utilizare. Trebuie să știți că acest cristal este diferit chimic și funcțional de sărurile de aluminiu din antiperspirantele despre care v-am vorbit cu ceva timp în urmă. Moleculele de potasiu de alum au ioni negativi, oxizii și hidroxizii de aluminiu pe care îi eliberează în contact cu pielea sunt stabili chimic – nu sunt solubili, nu pot elibera aluminiul și nu pătrund în piele! Lasă pielea să respire, are proprietăți hemostatice și antibacteriene (sunt bărbați care îl folosesc pentru a vindeca tăieturile și iritațiile de după bărbierit), calmant chiar și pentru înțepăturile de insecte, este inodor, incolor și economic (se consumă foarte puțin la aplicare).

Piatra alaun

Găsiți variante de piatră de alaun în magazinele de tip plafar sau puteți arunca o privire pe site-ul  elemental.eu

Deodorantele solide Schimdt’s sunt în topul preferințelor mele. Ingredientele de bază sunt amidonul din rizomi de arorut (plantă tropicala folosită în medicina naturistă de mii de ani; mayașii o foloseau, printre altele, pentru tratarea rănilor de săgeți otrăvitoare) care absoarbe umezeala și protejează, ulei de cocos (emolient, calmant, dar și antibacterian), ceară și unt de shea (hidratant, cicatrizant), bicarbonat de sodiu (elimină mirosurile neplăcute și reglează pH-ul pielii). În rest, se diferențiază între ele datorită uleiurilor esențiale pentru parfumare: lavandă și salvie, ylang-ylang și gălbenele, cedru și ienupăr, betgamotă și lămâie verde și o variantă inodoră. Deodorantele sunt unisex ca arome și eficiență, deși ar trebui să știți că uleiul esențial de salvie (folosit într-una din variantele enumerate), dar și ceaiul din această plantă se pot folosi în cure pentru a regla cantitatea de transpirație, mai ales pentru cei care suferă de hiperhidroză (transpirație excesivă).

Deodorantele Schmidt’s pot fi cumpărate de pe site-ul organik.ro

2. Deodorante roll-on sau cu bilă.

Preferatele mele din această categorie sunt de departe cele de la Dr. Organic (brandul meu preferat de îngrijire personală, de altfel 😉). Ca în toate produsele de la acest brand britanic, în deodorante se folosește sucul de Aloe Vera în locul apei ca ingredient principal. Nu mai intru în detalii despre proprietățile minunate ale acestei plante, folosite încă din Egiptul Antic; sunt pline revistele de beauty și internetul cu informații despre ea! Alte ingrediente importante din formulele acestor deodorante sunt ricinoleatul de zinc (antibacterian) și bicarbonatul de sodiu. În rest, formulele complexe diferă din cauza extractelor vegetale și a uleiurilor esențiale folosite; ca să le menționez pe toate, s-ar putea să nu îmi ajungă un articol întreg doar despre deodorantele Dr. Organic! Totuși am câteva favorite: pe cele din gamele de îngrijire cu ulei de cocos, ulei de cânepă, ulei de argan, săruri de la Marea Moartă. Le puteți găsi în farmaciile Sensiblu, dar și pe site-ul parfumexpress.ro care are o ofertă mai generoasă din produsele acestui brand.

Alte deodorante roll-on pe care le-am folosit cu plăcere și au fost eficiente sunt cele de la L’Occitane en Provence.

Deodorantul Aromachologie cu 3 uleiuri esențiale (cam așa e denumirea, în realitate are mai multe extracte, dar cei de la L’Occitane sunt modești) este unisex. Formula conține extract de hamamelis (alunul vrăjitoarelor) cu proprietăți antibacteriene și cicatrizante, amidon de tapioca pentru absorbția umidității în exces, uleiuri esențiale de citrice, salvie și lavandă. Foarte delicat cu pielea, poate fi folosit imediat după epilare ca balsam calmant și hidratant.

Există și o variantă exclusiv masculină, L’Occitan, cu proprietăți similare produsului descris anterior, dar aroma este obținută dintr-un amestec de uleiuri esențiale precum cele de lavandă, piper negru, nucșoară și scorțișoară.

l-erbolario-uomo-deo-roll-on-50ml

Ultimul meu preferat, dar nu cel din urmă, este deodorantul cu bilă L’Erbolario Uomo, un amestec intrigant de sevă de baobab, cafea verde, uleiuri esențiale de citrice și patchouli. Glicerina vegetală, uleiul bio de floarea soarelui și jojoba protejează pielea, iar produsul a fost testat clinic pentru eficiență inclusiv pe persoane cu pielea sensibilă.

O mențiune specială pentru deodorantele roll-on, au un mic dezavantaj: se usucă un pic mai greu. Dacă nu aveți timp să așteptați câteva minute după aplicare până a vă îmbrăca sau vă este incomod, masați cu vârfurile degetelor făcând mișcări blânde, circulare, până la absorbirea completă în piele. Dacă nu procedați așa, îmbrăcându-vă imediat, se iau pe haine și degeaba v-ați dat cu ele…

3. Deodorante cu spray natural

Variantele acestea sunt cele mai ușor de utilizat, se usucă rapid, dar au un alt dezavantaj: conținând alcool în formulă, aplicate pe o piele sensibilă, proaspăt epilată, vor da senzația de arsură, putând fi chiar iritabile.

Deodorantele naturale de la Weleda sunt printre cele mai bune pe care le puteți alege, având în ofertă și variante roll-on, cu siguranță foarte bune, dar pe care nu le-am încercat încă.

Varianta cu salvie și arbore de ceai sau tea tree (Melaleuca Alternifolia, a nu se confunda cu arbustul de ceai, Camellia Sinensis, pe care îl infuzăm, sub denumiri de ceai alb, verde sau negru!) este foarte eficientă. Uleiuri esențiale reglează transpirația și au efect antibacterian. Deși descris ca fiind unisex, unele doamne vor considera aroma prea masculină, dar se pot orienta spre variantele cu trandafir moscat (pe care o vor evita domnii) sau cea cu citrice. Pe Farmacia Tei online veți găsi cele mai bune prețuri pentru produsele Weleda care sunt foarte naturale și de foarte bună calitate.

În afară de variantele pe care vi le-am propus în acest articol – produse de foarte bună calitate, pe care le-am încercat și le folosesc – găsiți și alte variante în magazinele de cosmetică naturală, în cele de tip plafar și în magazinele bio on-line. Trebuie să fiți doar deschiși la experiențe noi și să vă informați cât mai bine despre produsele pe care le alegeți pentru că nu vă vor da doar o stare de bine, ci vor contribui și la menținerea sănătății corpului vostru. Pentru că putem fi frumoși și dacă rămânem în armonie cu natura, nu-i așa?

Bogdan

Cei șapte magnifici sau când western-ul se reinventează cu succes

Nu m-am mai uitat de multă vreme la un western… aaaa, cred că din copilărie. Știți de ce? Pentru că Winnetou a fost cartea favorită a copilăriei mele. Așa că mă enervau de fiecare dată western-urile în care indienii americani erau ridiculizați și transformați în personaje negative. Mă rog, nici imaginea idilică construită de Karl May nu era reală, dar o preferam pe aceea în locul celei prezentate de filmele respective în care omul alb era frumos, deștept și mereu câștigător…

Am fost curioasă să văd ce s-a schimbat de-a lungul anilor, așa că m-am uitat la Cei șapte magnifici din 2016. Și mi-a plăcut. Chiar mult. Este clar pe undeva că încearcă să fie corect politic, dar nu deranjează pentru că lumea Vestului era plină de tot felul de inși, de nații și origini diferite. Așa că alăturarea unui om de culoare, a unui asiatic și a unui indian american grupului de aventurieri albi nu este nici exagerată, nici deranjantă, ba dimpotrivă.

Așadar, dacă v-a plăcut Hell on wheels (cum adică nu îl știți?!), o să vă placă și Cei șapte magnifici. Actorii sunt bine aleși, atmosfera Vestului este redată destul de credibil, chiar dacă se face, din nou, rabat la veridicitate când vine vorba de curățenie. Mă bucur că nu au inclus și o poveste de dragoste pentru că nu și-ar fi avut locul, deși Faraday este taaare simpatic. Vincent d’Onofrio este de nerecunoscut și spun asta în sensul bun al cuvântului. Se vede că fiecare actor s-a gândit și a muncit să își construiască personajul. Parcă ți-ai dori, la sfârșit, să știi mai multe despre povestea fiecăruia. Și personajul negativ este interpretat magistral de Peter Sarsgaard, un actor cvasi-necunoscut, dar cu o mobilitate a figurii și interpretării remarcabile. L-ați văzut în The Killing, asta dacă nu ați ratat și acest super serial.

Povestea este clasică și, dacă nu mă înșel prea mult, un remake al filmului din anii ’60 cu Yul Brynner și Steve McQueen în rolurile principale. Onoarea și curajul sunt trăsăturile specifice magnificilor de atunci și de acum, răzbunarea este motorul care pune în mișcare acțiunea. Filmul este plin de împușcături și confruntări specifice Vestului, armele, alcoolul și țigările sunt prezente peste tot, viața nu valorează mult în America acelor ani. Legile Vest-ului sunt simple și, de regulă, judecata vinovatului se face scurt, la fața locului și se termină cu un glonte.

Confruntările sunt spectaculoase, nu devin plictisitoare și te țin cu sufletul la gură până la sfârșit. Eu una, mi-aș fi dorit să supraviețuiască mai mulți dintre magnifici. 🙂 Este un film de week-end care vă va antrena și încânta, aducându-vă aminte de vremurile în care ne visam cowboy sau indieni.

 

 

Diana

Artistul de vineri – Hans Olaf Halvor Heyerdahl

Pentru că v-am spus astăzi câteva vorbe despre romanul Fata cu Fragi al cărui titlu este inspirat de un tablou omonim al pictorului Hans Heyerdahl și cei de la Humanitas Fiction au împodobit frumos coperta cărții cu un detaliu dintr-o altă pictură de a sa, ne-am gândit că putem să îl prezentăm drept “artistul zilei de vineri” pe blogul nostru.

Hans Olaf Halvor Heyerdahl (1857-1913) este unul dintre cei mai importanți pictori din Norvegia, încadrat în curentul artistic realist.

Hărăzit inițial unei cariere în inginerie, ca și cea a tatălui său care l-a încurajat spre acest domeniu, își dă seama că este atras spre artă și pictură.

În anul 1873, este admis la Academia Națională Norvegiană de Meșteșuguri și Artă Industrială unde este pregătit de pictorul peisagist Peder C. Thurmann. În anul următor, se înscrie la Academia de Arte Frumoase din München unde este îndrumat de mentorii săi de aici să treacă de la peisagistică la pictură istorică și portrete.

Între 1878 și 1882 trăiește la Paris și câștigă locul al treilea la Expoziția Universală (1878) de aici cu pictura sa reprezentând alungarea lui Adam și a Evei din Paradis.

După terminarea studiilor, se stabilește definitiv în Kristiania, vechea denumire a orașului Oslo, verile petrecându-și-le pictând în Åsgårstrand unde îl cunoaște și îl va influența pe Edvard Munch, aflat la începutul carierei sale.

Vă invităm să descoperiți în cele ce urmează câteva din cele mai cunoscute lucrări ale sale:

Bogdan

Despre vacanțele de vară de odinioară ale artiștilor norvegieni și nu numai…

fata-cu-fragi_1_fullsizeCând am văzut pe site-ul Humanitas Fiction, la titluri în pregătire, romanul Fata cu Fragi, încă din primele secunde mi-am dorit această carte, fără a ști nimic despre autoarea Lisa Strøme, nici despre subiectul romanului; atât de mult m-a încântat detaliul copertei “decupat” din tabloul Fată pe Plajă al pictorului norvegian Hans Olaf Heyerdahl.

Așa cum aveam să aflu succint din prezentare și amănunțit din lectură, subiectul este cât se poate de interesant: în romanul scriitoarei norvegiene de origine britanică Lisa Strøme apar ca personaje, printre alții, Edvard Munch, cel mai important pictor al Norvegiei, a cărui capodoperă, Strigătul, este cunoscută cred de toată lumea și Hans Heyerdahl care a pictat, ca să menționez doar în trecere, câteva variante de fete cu fragi care inspiră titlul cărții de față. De fapt, chiar mai mult de atât, vocea narativă este chiar a unei Fete cu Fragi făcută faimoasă de Heyerdahl.

Asgarstrand

Evenimentele descrise se petrec în vara anului 1893. Johanne Lien, protagonista noastră, este o tânără de 16 ani, fiica unei spălătorese și a unui pescar. În Åsgårstrand, locul de unde este originară fata, odată cu venirea verii au loc două migrații: prima, mai puțin interesantă, este a localnicilor care se mută din casele lor în casele modeste și strâmte de pescari, aproape de țărmurile fiordului, pentru a crea condițiile prielnice celei de-a doua migrații – venirea artiștilor și elitelor din capitala Norvegiei, Kristiania (vechea denumire a orașului Oslo), care închiriază casele localnicilor pentru a se bucura de lumina deosebită a zilelor de vară ale Nordului. Toată lumea avea de câștigat: pe deoparte, localnicii își rotunjeau veniturile din chirii și totodată economia locală cunoștea o perioadă de avânt și, pe de altă parte, artiștii și intelectualii aveau parte de un climat deosebit, spații liniștite și de ospitalitatea localnicilor pentru a putea găsi inspirație și a crea. Aici, în verile de la Åsgårstrand, s-au născut multe din operele de artă ale unor pictori faimoși în secolul al XIX-lea precum Edvard Munch, Hans Heyerdahl, Christian și Oda Krohg și chiar câteva din compozițiile muzicale ale lui Frederick Delius, compozitor britanic prieten cu Munch care a fost unul dintre cei ce l-au încurajat în cariera muzicală.

Edvard_Munch_-_Nuit_d_été_à_Aagaardstrand

Johanne, care în fiecare vară contribuia la veniturile familiei culegând fructe și apoi vânzându-le, ajunge să lucreze în casa familiei Ihlen ca servitoare. Între ea și mezina familiei, Tullik, se leagă o prietenie strânsă. Amândouă vor ajunge să facă parte din anturajul pictorului Munch. Casa închiriată în care locuia Munch se afla în vecinătatea celei în care locuia familia de obicei familia lui Johanne, ocupată pe perioada verii de pictorul Heyerdahl. În ciuda faptului că are interdicție de a se apropia de casa Păcătosului, porecla dată de unii contemporani lui Munch, ale cărui tablouri melancolice, întunecate, erau o deviere radicală de la curentele artistice ale vremii și de aceea neînțelese de majoritatea, Johanne se împrietenește cu el și, în clipele de răgaz se apucă ea însăși de pictat, sub îndrumarea artistului. Acesta o îndeamnă să nu picteze ce vede, ci ceea ce simte; legat de acest aspect, mi se par interesante asocierile pe care le face autoarea, prin intermediul lui Johanne, între sentimente și culori.

Tullik, în timpul lungilor plimbări pe care le va face însoțită de Johanne (răpind-o de la treburi și provocând dușmănia nedisimulată a celorlalte servitoare), îl va cunoaște pe Munch, pe care îl știa doar din auzite și după reputație: sora mai mare a lui Tullik, deși măritată, avusese o idilă cu pictorul, care scandalizase familia și comunitatea locală. Însă acest amănunt,  deloc neglijabil, nu-i va împiedica pe Munch și Tullik să se îndrăgostească și să aibă o relație tumultoasă, aproape obsesivă. Această legătură plină de pasiune va fi muza pentru crearea versiunii inițiale a celebrului tablou Strigătul.

Fata cu Fragi este un roman minunat scris, plin de lirism, iar Lisa Strøme se achită mai mult decât onorabil în a descrie picturi, atmosfera boemă a verilor de la Åsgårstrand, frumusețea copleșitoare a fiordurilor norvegiene și portretele personajelor, din care unele au existat în realitate, sunt admirabil construite. Am găsit interesant și faptul că fiecare capitol al romanului are ca laitmotiv câte un citat din Teoria Culorilor scrisă de Johann Wolfgang Goethe, iar ideea de a introduce, după copertele principale, detalii color din pictura Strigătul – cerul înflăcărat al amurgului și marea liniștită pe care plutesc, cumva izolate, câteva ambarcațiuni – este excelentă. Mai multe vă voi lăsa să descoperiți singuri. Pentru mine, Fata cu Fragi este una dintre cele mai frumoase apariții editoriale de acest an și le sunt recunoscător celor de la Humanitas Fiction pentru ea.

Bogdan

Throne of Crescent Moon de Saladin Ahmed

518Z-JkMHnL._SX308_BO1,204,203,200_Una dintre cărțile surprinzător de bune, deși cvasi-necunoscută la noi, Throne of Crescent Moon, a câștigat premiul Locus pentru debut și a fost nominalizată la premiile Hugo și Nebula. Este primul volum dintr-o serie care sper că va continua, pentru că primul volum te face să îți dorești mai mult.

Povestea este interesantă din mai multe motive. Unul ar fi că se întâmplă într-un oraș oriental, ceea ce face ca poveștile, legendele și credințele personajelor să fie mai exotice decât în mod normal. Un alt motiv ar fi faptul că eroii nu sunt toți tineri, ceea ce m-a făcut să răsuflu ușurată după atât de multe romane cu și despre adolescenți fantastici. 🙂

Personajul principal este doctorul Adoulla Makhslood care are drept ocupație vânarea de ființe supranaturale, a ghul-ilor cu precădere. Doctorul este sătul de această ocupație și își dorește să renunțe la ea, dar, din nefericire, este singurul vânător rămas în viață. Ordinul său și-a pierdut din membri, oamenii au cam uitat de fantastic, astfel încât doctorul este singurul care mai știe invocațiile și tot ceea ce este necesar pentru a oferi sprijin celor aflați în fața pericolelor nopții. Pentru această meserie a renunțat la iubirea vieții lui și a trebuit să își ia, acum, la bătrânețe un ucenic, pe Raseed bas Raseed, care este un derviș tânăr cu păreri foarte clare despre ce trebuie și ce nu trebuie să facă un credincios și un vânător de monștri totodată. Pe parcurs are timp să își mai schimbe părerile…

Deși medicul nostru se află în centrul acțiunii, el este ajutat de către alți doi oameni mai în vârstă, un cuplu pitoresc și minunat format din Dawoud Fiul lui Wajeed și Litaz Fiica lui Likami din Republica Soo. Lor li se adaugă o tânără sălbatică și care se poate transforma în animal de pradă, ceea ce se va dovedi o capacitate utilă pe parcursul cărții, dar îi va face și multe probleme și naște gânduri necurate tânărului derviș.

Ceea ce m-a încântat cel mai mult a fost atmosfera de 1001 de nopți pe care autorul o creează. Ce m-a dezamăgit un pic a fost simplitatea soluției găsite, faptul că Răul e pur și simplu Rău, fără complicații și subterfugii. Cred că mi-ar fi plăcut o rezolvare un pic mai complexă pentru că, probabil, așa m-au învățat alte romane fantasy. Cartea merită citită și sper să fie tradusă pentru că spune o poveste frumoasă și caldă plasată într-o lume exotică și cu un mare potențial.

Diana

Îngrijirea pielii subrațului

În articolele precedente, am văzut împreună că a folosi variantele de antiperspirante și deodorante comercializate în hypermarket-uri și parfumerii reprezintă un risc serios pentru sănătate, mai ales dacă sunt utilizate pe termen lung și neîntrerupt.

În cele ce urmează, vă voi vorbi despre o îngrijire mai naturală a pielii de la subraț, eficientă, dar în același timp delicată.

Primul pas, absolut firesc și esențial, este menținerea igienei. Orice variantă de deodorant pe care o folosiți, se aplică obligatoriu pe o piele curată, fiind recomandată o rutină de igienizare zilnică a axilelor. Nu doar pentru pielea din această zonă, ci pentru spălarea pielii de pe tot corpul sunt recomandate săpunuri solide sau lichide care să aibă un pH apropiat de cel al pielii (5,5), fie un pH neutru (maximum 7). Săpunurile obișnuite tind să fie prea acide și înlătură bariera hidrolipidică naturală care protejează pielea, sensibilizând-o. Un efect secundar nedorit este și cel de proliferare a bacteriilor pe zonele unde a fost aplicat, inclusiv ale celor cauzatoare ale mirosului accentuat de transpirație.

Vă sfătuiesc să căutați îndeosebi săpunuri din uleiuri și unturi vegetale saponificate de măsline, migdale, cocos, shea și cacao, care curăță delicat și hidratează intens pielea. Majoritatea săpunurilor din comerț conțin ulei de palmier care nu are proprietăți de îngrijire deosebite, dar este foarte ieftin. Din păcate, nu e nici ecologic: mii de hectare de păduri tropicale sunt arse și defrișate anual pentru a extinde terenurile agricole necesare cultivării palmierilor.

Un alt aspect important în igienizarea pielii axilelor îl reprezintă epilarea. Pentru că doamnele și domnișoarele fac cu pricepere acest lucru sau merg la saloane și știu ce metode li se potrivesc cel mai bine în ceea ce privește rezultatele finale, nu voi intra prea mult în detalii. Deși, am observat oripilat că există un trend “au naturel”, în care femeile fac paradă cu “tufele” de la subraț, inclusiv celebrități ca Madonna, Miley Cyrus, Drew Barrymore, Britney Spears și Julia Roberts. Până la urmă, e o chestiune de gusturi și cultură, mie trebuie să recunosc că nu-mi plac axilele păroase la doamne…

Epilarea pielii subrațului nu are doar rol estetic, ci și unul care îmbunătățește mult igiena personală. Fiind “defrișată”, pielea este mai bine aerisită, temperatura axilelor e mai scăzută și bacteriile se înmulțesc mult mai greu pe o piele epilată. În final, cantitatea de transpirație este mai redusă și mirosul ei mai puțin înțepător.

Mai greu este a-i convinge pe domni să îndepărteze părul de prisos, deși ar fi categoric în avantajul lor. Principalele obiecții sunt legate de percepția celor din jur (temerea de a nu fi percepuți ca fiind efeminați), apoi de dificultățile de întreținere a unei pieli cu aspect sănătos. Bărbații au o pilozitate corporală mai accentuată, firele fiind mai dese și mai groase, existând un risc de iritare a pielii după epilare mai mare decât la femei. Vestea bună, domnilor, este că nu trebuie să deveniți atât de drastici sau radicali în ceea ce privește igiena axilelor! Dacă nu doriți să vă radeți la subsori, procedeul cel mai la îndemână, părul de aici poate fi scurtat cu un aparat de tuns care are piepteni reglabili pentru lungimi diferite ale firelor, în funcție de preferințe. Acum se găsesc, special pentru domni, aparate de tuns inclusiv pentru scurtarea și întreținerea bărbii sau chiar pentru tunderea sau raderea electrică a părului corporal, netrebuind să fii sportiv de performanță pentru a folosi așa ceva.

Pentru părul de la subraț, regula este foarte simplă: mai scurt e mai bine! Dacă vă faceți curaj să-l radeți, este bine să folosiți un aparat de ras sau un “bic” doar pentru această zonă. Ca și la bărbierit, pielea trebuie spălată în prealabil cu apă călduță și un săpun delicat, acesta ajutând la înmuierea părului și deschiderea porilor. Folosirea unui gel sau a unei spume de ras este obligatorie pentru protejarea pielii și o bună glisare a lamei. Aveți grijă ca pielea să fie bine întinsă, iar mișcările aparatului trebuie să fie line, cu o presiune foarte ușoară pe piele și, de preferat, sensul de deplasare a lamelor să fie de sus în jos sau, și mai bine, doar în sensul de creștere a părului. Astfel, riscul de iritare a pielii sau creșterea firelor pe sub ea sunt reduse la minim. Se poate aplica, după această operațiune, o loțiune sau un balsam aftershave fără alcool. Ideal ar fi ca epilarea să o faceți seara, ca pielea să aibă timp să se calmeze până a doua zi dimineață și este suficient să vă radeți la subraț doar o dată pe săptămână sau cel mult de două ori (o dată la 3 zile).

Legat de mirosul transpirației, trebuie să aveți în vedere și faptul că o alimentație bogată în proteine de origine animală, hrana condimentată sau anumite tipuri de medicamente îi pot influența intensitatea, făcând-o mai înțepătoare. Foarte important este să păstrați și un nivel optim de hidratare a organismului.

În “episodul” următor vă voi prezenta variante de deodorante naturale, delicate cu pielea și eficiente în combaterea mirosului neplăcut de transpirație, în funcție de tipul de aplicare: solide, cu bilă sau cu spray natural (fără gaze propulsoare), ca să acoperim toate preferințele. Până atunci, rămâneți sănătoși și frumoși!

Bogdan

 

Adevărul și alte minciuni de Sascha Arango

adevarul-si-alte-minciuni_1_fullsizeEditura Trei ne propune în colecția Fiction Connection un roman care te ține prizonier până la sfârșit. Un thriller un pic neconvențional, cu un psihopat (oare?) care – vrei,  nu vrei – îți devine simpatic, Adevărul și alte minciuni se construiește pe ideea că adevărul nu este unul singur și că, așa cum frumusețea stă în ochiul privitorului, și adevărul ține de persoana care interpretează faptele prin prisma propriilor emoții, experiențe și dorințe.

De fapt, pe asta și mizează Henry Hayden care pune la cale câteva crime care au drept scop să îi facă viața mai ușoară și să îi rezolve câteva probleme neprevăzute. Hayden duce la bun sfârșit crima/crimele perfecte, îmbinând într-un mod fericit planificarea, hazardul și faptele bune realizate din impuls. Norocul lui Hayden pare uneori supralicitat, dar, în același timp, absolut plauzibil.

Cel mai fascinant personaj nu mi s-a părut, însă, Hayden ci soția sa, Martha. Cât știa ea despre trecutul soțului său? Dar despre prezent? Ce a determinat-o să îi cedeze nu doar faima ci însăși toate creațiile sale? Ce a căutat, cu adevărat la Betty? Știa ce urmează să se întâmple? Și-a dorit asta? Arango ne chinuie cu toate aceste întrebări într-un mod care te face să îl urăști și apreciezi în egală măsură.

Arango scrie, așadar, un roman deosebit, un pic cinic, un pic nostim și un pic exagerat. Cu toate acestea cartea te face să îți dorești o continuare. Pe de o parte, pentru că dorești să afli mai multe despre trecutul lui Hayden, pentru că multe întrebări rămân fără răspuns și, pe de altă parte, pentru că Arango răsucește povestea și o întoarce în atâtea feluri, încât reușește să creeze dependență.

Recunosc că romanul m-a prins și m-a amuzat pe măsură. Un psihopat oarecum inocent, Hayden este departe de prototipul criminalului în serie cu care ne-au învățat majoritatea romanelor polițiste. Fără a avea o părere prea bună despre el, având principii și o morală proprii, îmbinând momentele de răutate cu cele de bunătate excesivă, dar care în tabloul general își au rolul lor, Henry Hayden devine irezistibil nu doar pentru personajele din carte, ci și pentru cititor. Îți dorești să știi ce s-a mai întâmplat cu el, ce altă viață a ales să trăiască după terminarea evenimentelor descrise în carte, dacă și-a ucis sau nu mama. Pentru că Henry devine atât de convins de propriile minciuni, încât reușește să se convingă până și pe el însuși că sunt adevărate.

Vă invit să ascultați un fragment din roman care cu siguranță vă va oferi câteva momente de delectare și vă va determina să cumpărați cartea. Enjoy!

Diana