De-a lungul timpului iarna a fost sursă de inspirație pentru pictori. Ne-am gândit să vă oferim azi câteva dintre picturile care surprind iarna în diferitele ei ipostaze.
George Morland:
Jan Abrahamsz Beerstraten:
Camil Ressu:
Vincent van Gogh:
Hendrick Avercamp:
Vladimir Rumyancev:
Hokusai:
Vine Crăciunul. Ce-ar fi daca ați încerca să puneți pe lângă jucării, dulciuri și hăinuțe și câte o carte în pachețelul adus de Moș? Mereu aud părinți plângându-se că puștii sau puștoaicele lor nu au răbdare să asculte o poveste. De fiecare dată îmi vine să întreb: dar i-ați citit zilnic macar un pic? Când era fiu-miu cât o gamalie (adica în burtica) obișnuiam să îi citesc cu voce tare Cartea lui Apolodor sau alte versuri amuzante. Și am continuat să îi citesc zilnic. Acum nu scap fără 2-3 povești citite seara la culcare. Când ne mai certăm, dacă îi spun ca nu îi mai citesc seara totul devine o tragedie 🙂 Recunosc că fiu-miu nu a fost și nu este iubitor de cărți Disney…în afară de Cars nu îl interesează nici o poveste din seria asta.
Așadar, câteva dintre cărțile care merită citite și dăruite prichindeilor:
Vârful aisbergului este unul dintre filmele cele mai faine dintre cele pe care le-am văzut în ultima vreme. Bazat pe o piesă scrisă de Antonio Tabares, filmul ne pune față în față cu una dintre cele mai urâte realități ale vieții contemporane: sinuciderea din cauza stresului de la serviciu.
Sofia Cuevas este o femeie de succes, director executiv într-o mare firmă din Madrid. Atunci când într-una dintre filialele firmei au loc trei sinucideri într-un timp foarte scurt, ea este cea considerată ca fiind potrivită să ancheteze și să realizeze un raport despre acest subiect. O situație dificilă, pe de o parte pentru că lucrurile se dovedesc a fi mult mai încurcate decât par la prima vedere și, pe de altă parte pentru că riscă să își piardă job-ul dacă se implică prea mult sau îl pune la zid pe Carlos Frenos, managerul filialei, dar și băiatul minune al managementului. Fresno este iubit de management pentru că a redus cheltuielile și a crescut productivitatea (visul oricărui manager dintr-o multinaținală) și este din acest motiv de neatins. Problema este că metodele folosite de el sunt inumane și pot fi considerate drept una dintre cauzele cele mai plauzibile ale sinuciderilor. Program de lucru de 12-16 ore, lipsa interacțiunii umane cu colegii, neglijarea relațiilor de familie, mâncatul pe fugă și fără chef, amenințarea continuă cu concedierea dacă angajatul nu face față, toate fac parte din programul special al lui Fresno.
Sofia este prinsă în poveștile angajaților: secretara care se culca cu șeful, aspirantul la o poziție mai înaltă, șeful de sindicat, barmanul care nu vrea să se pensioneze anticipat. Se construiește astfel o imagine nu tocmai flatantă a mediului de lucru într-o astfel de companie. Deși filmul are loc aproape exclusiv în interior, jocul personajelor, muzica și ambientul reușesc să transmită privitorului o stare de tensiune și de inconfort. Intrăm într-o lume a banilor, dar care nu garantează fericirea. Ratele la bancă, ipotecile pe casă, educația copiilor toate fac ca omul prins în capcana unui astfel de serviciu să nu vadă decât o cale de ieșire radicală. Așa ca oricând tragedia este la un pas distanță.
Un film care mie mi-a plăcut mult atât pentru subiectul abordat cât și din cauza actriței din rolul principal. Cred că merită văzut și meditat asupra lui și a vieții profesionale și personale a fiecăruia dintre noi.
Enjoy!
Pictorii ruși sunt mai puțin cunoscuți, așa încât azi ne-am propus să vă prezentăm lucrările unui pictor celebru în epoca sa, numit Konstantin Makovsky. Acesta a fost unul dintre reprezentanții de seamă ai așa-numitei arte academice, picturile sale prezentând o Rusie idealizată, dusă la perfecțiune.
Cu studii la academiile de artă din Moscova și Sankt Peresburg, Makovsky a fost influențat în lucrările sale ca și mulți alți artiști, de călătoriile pe care le-a întreprins. O influență majoră au avut vizitele în Franța, Egipt și Serbia. Arta sa cuprinde lucrări inspirate de istorie, mitologie, dar și din viața zilnică, el făcând parte, la un moment dat, dintr-un curent al pictorilor itineranți (călători). Makovsky a murit ca urmare a unui accident stupid, atunci când trăsura în care se afla a fost lovită de un tramvai electric.
Vă prezentăm câteva dintre lucrările reprezentative:
Romanul Poporul Cărții este una din aparițiile reușite ale Editurii Polirom din primăvara acestui an.
Scriitoarea de origine australiană Geraldine Brooks se inspiră din experiența sa profesională când alege să scrie istoria imaginară a Hagadei de la Sarajevo. Cu acest prilej am aflat că o hagadă este o carte ritualică, o culegere de texte care însoțește masa ce marchează începerea sărbătoririi Paștelui evreiesc.
Hagada de la Sarajevo este unul din cele mai vechi artefacte sefardice, apărută în Barcelona anilor 1350. În calitate de corespondent de război în timpul conflictelor interetnice din Bosnia anilor ’90, Geraldine Brooks a cunoscut orașul Sarajevo și evenimentele cumplite care aproape l-au distrus și a avut ocazia nu doar de a vedea cartea propriu-zisă, ci și intervențiile de consolidare asupra Hagadei, sub protecția ONU.
În Poporul Cărții se împletesc mai multe voci narative, facem cunoștință cu personaje fascinante ale căror destine sunt tulburătoare. Acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri temporale, autoarea refăcând în sens invers din punct de vedere cronologic traseul Cărții în orașe și epoci diferite ale Europei. Piesele acestui puzzle de destine și evenimente istorice sunt legate de povestea Hagadei.
Hannah Heath, o restauratoare de cărți medievale de renume, este chemată la Sarajevo în primăvara anului 1996 pentru a face niște intervenții de consolidare a Hagadei aflată în patrimoniul Muzeului Național din oraș. Cartea a fost mulți ani ascunsă și depozitată în condiții improprii păstrării unei relicve atât de vechi.
În timpul operațiilor de restaurare, Hannah găsește indicii interesante, corpuri străine. Pornind de la acestea – o aripă de insectă, urmele unor paftale (închizători) metalice care acum lipsesc, pete roșii pe câteva pagini, particule de sare, un fir de păr alb cu un pic de pigment galben pe o porțiune de pe el – Hannah vrea să afle mai multe informații despre parcursul acestui manuscris de-a lungul secolelor. De aceea, ea va folosi investigații de laborator minuțioase cu instrumente ultramoderne și va atrage implicarea altor specialiști în analizarea mostrelor prelevate. De altfel, aceste indicii pe care vi le-am enumerat mai sus servesc autoarei romanului drept pretext pentru incursiunile episodice în istoria Cărții.
În prima călătorie în timp, rămânem la Sarajevo, dar în anul 1940. Aici facem cunoștință cu Lola, o tânără evreică care este salvată de la deportarea în lagăr de musulmanul Serif Kamal. Curator la Muzeul Național al orașului, el va salva Hagada de tăvălugul nazist care nu dorea doar ștergerea de pe fața pământului a evreilor, ci și a tuturor realizărilor culturale, a edificiilor religioase care le aparțineau, confiscând și distrugând tot ce avea legătură cu ei. În astfel de împrejurări va ajunge între paginile Cărții aripa de insectă.
Pentru a vedea ce s-a întâmplat cu paftalele de argint de pe copertele Hagadei, o altă incursiune în trecut ne poartă în Viena habsburgică în anul 1894. Aici îi întâlnim pe doctorul Franz Hirschfeldt și pe unul din pacienții săi, Florien Mittl. Acesta suferea de o boală rușinoasă și îngrozitoare, dar “la modă” în acea epocă. Netratată la timp, simptomele de care suferă Herr Mittl îl împiedică să ducă o viață normală și să lucreze. În această perioadă trebuie să consolideze legăturile slăbite ale Hagadei, această muncă fiind o corvoadă pentru el și din pricina pornirilor sale antisemite.
Petele roșii găsite de Hannah în timpul lucrării de restaurare sunt analizate spectroscopic și va afla că ele nu sunt doar de vin roșu, așa cum intuise, ci și de sânge. Cum au ajuns ele pe paginile Cărții, aflăm citind povestea prieteniei / dușmăniei dintre inchizitorul Giovanni Domenico Visterini, cenzor, chinuit de patima băuturii și de un secret teribil și spiritualul rabin Iuda Arie care are și el un viciu, un pic mai neobișnuit, raportat la erudiția și personalitatea sa: jocurile de noroc.
Scribul David Ben Soushan și fiica sa, Ruti, care de multe ori își ajuta tatăl în practicarea meseriei intervin și ei în istoria Hagadei, în Tarragona anului 1492. E un an fatidic în destinul sefarzilor: evreii vor fi persecutați, uciși și alungați până la ultimul din Peninsula Iberică, inchiziția spaniolă și regalitatea conlucrând monstruos în acest sens. În această parte a romanului aflăm ce fel de cristale de sare au atins și s-au impregnat în relicva noastră.
Ultima călătorie în trecut ne duce tot în Spania medievală, dar de data aceasta în Sevilla, în anul 1480. Orașul și împrejurimile sunt scena conflictelor armate dintre mauri și catolici. Îl vom întâlni pe autorul picturilor (anluminuri) Hagadei, mai întâi ca sclav în atelierul lui Hoomam (și vom afla și cum a intrat în această robie și cum i-a fost distrusă familia), apoi ca pictor la curtea emirului unde i se încredințează o sarcină neobișnuită. Șederea lui aici va fi scurtă și va ajunge ucenic la doctorul evreu al emirului, Natanel ha-Levi, care are un fiu surdo-mut. Pentru acesta vor fi pictate anluminurile care vor face parte mai târziu din corpul Hagadei.
Poporul Cărții este un roman excelent scris și documentat, foarte interesant datorită informațiilor și imaginilor pe care le creează unor epoci istorice apuse, tradițiilor unor popoare și riturilor religioase evreiești și musulmane. Galeria de personaje este și ea fascinantă, Geraldine Brooks reușind să creioneze personaje credibile, care vă vor impresiona. E o lectură pe care nu trebuie să o ratați și o consider unul dintre cele mai interesante romane citite până acum.
Bogdan
Rubrica de astăzi o dedicăm poeziei și, nu oricărui poet, ci Annei Ahmatova, cea care a scris despre ororile Gulag-ului și care l-a tradus pe Eminescu în rusă. Anna Ahmatova a fost o voce importantă a literaturii ruse, o prietenă apropiată a lui Osip și Nadeja Mandelștam, Marina Țvetaieva și Vladimir Blok. Ahmatova a trăit perioada cruntă a stalinismului și a scris despre ea în poeziile sale.
Poeziile de dragoste îi sunt inspirate de Pușkin, iar cele religioase de credința puternică în Dumnezeu și de întâlnirea cu părintele Nectarie. Vă propune astăzi câteva dintre poeziile ei:
Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodată…
„Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodată
Nici dulce vin, nici apă de izvor.
Săruturi n-om schimba în zori ; o dată
Nu vom privi amurgu-odihnitor.
Ți-e aer soarele, și mie luna,
Dar dragostea ce-o respirăm e una.
Un altul mă-nfășoară-n gingășie,
Cu râsul ei, o alta te-a legat,
Dar spaima ta îmi aparține mie
Și tu, de boala mea ești vinovat.
Mai dese întâlniri nu vom avea,
Căci liniștea ni-e dată doar așa.
Suflarea mea în stihul tău e trează,
Doar glasul tău răsună-n stihul meu.
O, e un rug de care nu cutează
Nici om sa se atingă și nici zeu.
Și dac-ai ști, acum, ce dragi îmi sunt
Aceste buze cu miros de vânt!”
Scurgerea timpului
„Ce este războiul, ce este ciuma,
Ele se termină repede
Și ele sunt practic condamnate.
Dar cine ne poate proteja de oroarea care
a fost scurgerea timpului când acestea au loc.”
Mă gândeam: săraci suntem, n-avem nimic…
„Mă gândeam: săraci suntem, n-avem nimic.
Dar când am prins a pierde una după alta,
Încât fiece zi ne devenea
Una de pomenire,
Începurăm a-nălţa cântări
Despre dărnicii dumnezeişti
Şi încă despre fosta noastră bogăţie.”
Am și uitat cum se zâmbește…
„Am și uitat cum se zâmbește,
De ger, mi-s buzele de iască.
Murit-a încă o nădejde,
Un cântec nou o să se nască.
Un cântec care, fără voie,
Îmi va porni spre judecată…
Iubirea, însă, n-are voie,
Când știe a cânta, să tacă. ”
Așa cum v-am spus în articolele precedente, pentru o îngrijire naturală și eficientă a pielii subrațului, igiena zilnică cu săpunuri delicate și calitative este un prim pas peste care nu trebuie să sărim, dacă vrem să obținem rezultate maxime. Un al doilea pas este alegerea unui deodorant potrivit așteptărilor noastre.
Variantele de deodorante naturale pe care urmează să vi le prezint sunt delicate cu pielea, prietenoase cu mediul înconjurător și non-toxice cu organismul uman. Nu intervin în procesul fiziologic firesc al transpirației, decât în a-l regla (cantitativ și ca miros), fără a-l suprima complet ca antiperspirantele, dar protejează eficient de mirosurile nedorite și au efect bactericid și antimicrobian. Dacă ați urmărit și articolele mele anterioare, știți deja că transpirația joacă un rol esențial în sănătatea organismului, ajutând la reglarea temperaturii și la detoxifierea lui.
Majoritatea acestor produse folosesc concentrații înalte de extracte de plante și uleiuri esențiale. Nu au mirosuri elegante, pretențioase, dar aromele lor nu sunt foarte intense, copleșitoare (rolul lor este de a elimina mirosul neplăcut, nu de a parfuma!), astfel încât puteți folosi apele de toaletă și parfumurile voastre preferate fără a interfera cu aromele acestora.
1. Deodorante stick (baton sau solide).
Foarte mulți consideră tipul acesta de deodorante ca fiind cel mai ușor de utilizat (te poți îmbrăca imediat după aplicare, se consumă mai încet) și cel mai eficient.
Piatra de alaun
Este un deodorant natural mineral, o sare de aluminiu (potassium alum), destul de versatil ca utilizare. Trebuie să știți că acest cristal este diferit chimic și funcțional de sărurile de aluminiu din antiperspirantele despre care v-am vorbit cu ceva timp în urmă. Moleculele de potasiu de alum au ioni negativi, oxizii și hidroxizii de aluminiu pe care îi eliberează în contact cu pielea sunt stabili chimic – nu sunt solubili, nu pot elibera aluminiul și nu pătrund în piele! Lasă pielea să respire, are proprietăți hemostatice și antibacteriene (sunt bărbați care îl folosesc pentru a vindeca tăieturile și iritațiile de după bărbierit), calmant chiar și pentru înțepăturile de insecte, este inodor, incolor și economic (se consumă foarte puțin la aplicare).
Găsiți variante de piatră de alaun în magazinele de tip plafar sau puteți arunca o privire pe site-ul elemental.eu
Deodorantele solide Schimdt’s sunt în topul preferințelor mele. Ingredientele de bază sunt amidonul din rizomi de arorut (plantă tropicala folosită în medicina naturistă de mii de ani; mayașii o foloseau, printre altele, pentru tratarea rănilor de săgeți otrăvitoare) care absoarbe umezeala și protejează, ulei de cocos (emolient, calmant, dar și antibacterian), ceară și unt de shea (hidratant, cicatrizant), bicarbonat de sodiu (elimină mirosurile neplăcute și reglează pH-ul pielii). În rest, se diferențiază între ele datorită uleiurilor esențiale pentru parfumare: lavandă și salvie, ylang-ylang și gălbenele, cedru și ienupăr, betgamotă și lămâie verde și o variantă inodoră. Deodorantele sunt unisex ca arome și eficiență, deși ar trebui să știți că uleiul esențial de salvie (folosit într-una din variantele enumerate), dar și ceaiul din această plantă se pot folosi în cure pentru a regla cantitatea de transpirație, mai ales pentru cei care suferă de hiperhidroză (transpirație excesivă).
Deodorantele Schmidt’s pot fi cumpărate de pe site-ul organik.ro
2. Deodorante roll-on sau cu bilă.
Preferatele mele din această categorie sunt de departe cele de la Dr. Organic (brandul meu preferat de îngrijire personală, de altfel 😉). Ca în toate produsele de la acest brand britanic, în deodorante se folosește sucul de Aloe Vera în locul apei ca ingredient principal. Nu mai intru în detalii despre proprietățile minunate ale acestei plante, folosite încă din Egiptul Antic; sunt pline revistele de beauty și internetul cu informații despre ea! Alte ingrediente importante din formulele acestor deodorante sunt ricinoleatul de zinc (antibacterian) și bicarbonatul de sodiu. În rest, formulele complexe diferă din cauza extractelor vegetale și a uleiurilor esențiale folosite; ca să le menționez pe toate, s-ar putea să nu îmi ajungă un articol întreg doar despre deodorantele Dr. Organic! Totuși am câteva favorite: pe cele din gamele de îngrijire cu ulei de cocos, ulei de cânepă, ulei de argan, săruri de la Marea Moartă. Le puteți găsi în farmaciile Sensiblu, dar și pe site-ul parfumexpress.ro care are o ofertă mai generoasă din produsele acestui brand.
Alte deodorante roll-on pe care le-am folosit cu plăcere și au fost eficiente sunt cele de la L’Occitane en Provence.
Deodorantul Aromachologie cu 3 uleiuri esențiale (cam așa e denumirea, în realitate are mai multe extracte, dar cei de la L’Occitane sunt modești) este unisex. Formula conține extract de hamamelis (alunul vrăjitoarelor) cu proprietăți antibacteriene și cicatrizante, amidon de tapioca pentru absorbția umidității în exces, uleiuri esențiale de citrice, salvie și lavandă. Foarte delicat cu pielea, poate fi folosit imediat după epilare ca balsam calmant și hidratant.
Există și o variantă exclusiv masculină, L’Occitan, cu proprietăți similare produsului descris anterior, dar aroma este obținută dintr-un amestec de uleiuri esențiale precum cele de lavandă, piper negru, nucșoară și scorțișoară.
Ultimul meu preferat, dar nu cel din urmă, este deodorantul cu bilă L’Erbolario Uomo, un amestec intrigant de sevă de baobab, cafea verde, uleiuri esențiale de citrice și patchouli. Glicerina vegetală, uleiul bio de floarea soarelui și jojoba protejează pielea, iar produsul a fost testat clinic pentru eficiență inclusiv pe persoane cu pielea sensibilă.
O mențiune specială pentru deodorantele roll-on, au un mic dezavantaj: se usucă un pic mai greu. Dacă nu aveți timp să așteptați câteva minute după aplicare până a vă îmbrăca sau vă este incomod, masați cu vârfurile degetelor făcând mișcări blânde, circulare, până la absorbirea completă în piele. Dacă nu procedați așa, îmbrăcându-vă imediat, se iau pe haine și degeaba v-ați dat cu ele…
3. Deodorante cu spray natural
Variantele acestea sunt cele mai ușor de utilizat, se usucă rapid, dar au un alt dezavantaj: conținând alcool în formulă, aplicate pe o piele sensibilă, proaspăt epilată, vor da senzația de arsură, putând fi chiar iritabile.
Deodorantele naturale de la Weleda sunt printre cele mai bune pe care le puteți alege, având în ofertă și variante roll-on, cu siguranță foarte bune, dar pe care nu le-am încercat încă.
Varianta cu salvie și arbore de ceai sau tea tree (Melaleuca Alternifolia, a nu se confunda cu arbustul de ceai, Camellia Sinensis, pe care îl infuzăm, sub denumiri de ceai alb, verde sau negru!) este foarte eficientă. Uleiuri esențiale reglează transpirația și au efect antibacterian. Deși descris ca fiind unisex, unele doamne vor considera aroma prea masculină, dar se pot orienta spre variantele cu trandafir moscat (pe care o vor evita domnii) sau cea cu citrice. Pe Farmacia Tei online veți găsi cele mai bune prețuri pentru produsele Weleda care sunt foarte naturale și de foarte bună calitate.
În afară de variantele pe care vi le-am propus în acest articol – produse de foarte bună calitate, pe care le-am încercat și le folosesc – găsiți și alte variante în magazinele de cosmetică naturală, în cele de tip plafar și în magazinele bio on-line. Trebuie să fiți doar deschiși la experiențe noi și să vă informați cât mai bine despre produsele pe care le alegeți pentru că nu vă vor da doar o stare de bine, ci vor contribui și la menținerea sănătății corpului vostru. Pentru că putem fi frumoși și dacă rămânem în armonie cu natura, nu-i așa?
Bogdan
Nu m-am mai uitat de multă vreme la un western… aaaa, cred că din copilărie. Știți de ce? Pentru că Winnetou a fost cartea favorită a copilăriei mele. Așa că mă enervau de fiecare dată western-urile în care indienii americani erau ridiculizați și transformați în personaje negative. Mă rog, nici imaginea idilică construită de Karl May nu era reală, dar o preferam pe aceea în locul celei prezentate de filmele respective în care omul alb era frumos, deștept și mereu câștigător…
Am fost curioasă să văd ce s-a schimbat de-a lungul anilor, așa că m-am uitat la Cei șapte magnifici din 2016. Și mi-a plăcut. Chiar mult. Este clar pe undeva că încearcă să fie corect politic, dar nu deranjează pentru că lumea Vestului era plină de tot felul de inși, de nații și origini diferite. Așa că alăturarea unui om de culoare, a unui asiatic și a unui indian american grupului de aventurieri albi nu este nici exagerată, nici deranjantă, ba dimpotrivă.
Așadar, dacă v-a plăcut Hell on wheels (cum adică nu îl știți?!), o să vă placă și Cei șapte magnifici. Actorii sunt bine aleși, atmosfera Vestului este redată destul de credibil, chiar dacă se face, din nou, rabat la veridicitate când vine vorba de curățenie. Mă bucur că nu au inclus și o poveste de dragoste pentru că nu și-ar fi avut locul, deși Faraday este taaare simpatic. Vincent d’Onofrio este de nerecunoscut și spun asta în sensul bun al cuvântului. Se vede că fiecare actor s-a gândit și a muncit să își construiască personajul. Parcă ți-ai dori, la sfârșit, să știi mai multe despre povestea fiecăruia. Și personajul negativ este interpretat magistral de Peter Sarsgaard, un actor cvasi-necunoscut, dar cu o mobilitate a figurii și interpretării remarcabile. L-ați văzut în The Killing, asta dacă nu ați ratat și acest super serial.
Povestea este clasică și, dacă nu mă înșel prea mult, un remake al filmului din anii ’60 cu Yul Brynner și Steve McQueen în rolurile principale. Onoarea și curajul sunt trăsăturile specifice magnificilor de atunci și de acum, răzbunarea este motorul care pune în mișcare acțiunea. Filmul este plin de împușcături și confruntări specifice Vestului, armele, alcoolul și țigările sunt prezente peste tot, viața nu valorează mult în America acelor ani. Legile Vest-ului sunt simple și, de regulă, judecata vinovatului se face scurt, la fața locului și se termină cu un glonte.
Confruntările sunt spectaculoase, nu devin plictisitoare și te țin cu sufletul la gură până la sfârșit. Eu una, mi-aș fi dorit să supraviețuiască mai mulți dintre magnifici. 🙂 Este un film de week-end care vă va antrena și încânta, aducându-vă aminte de vremurile în care ne visam cowboy sau indieni.
Diana
Pentru că v-am spus astăzi câteva vorbe despre romanul Fata cu Fragi al cărui titlu este inspirat de un tablou omonim al pictorului Hans Heyerdahl și cei de la Humanitas Fiction au împodobit frumos coperta cărții cu un detaliu dintr-o altă pictură de a sa, ne-am gândit că putem să îl prezentăm drept “artistul zilei de vineri” pe blogul nostru.
Hans Olaf Halvor Heyerdahl (1857-1913) este unul dintre cei mai importanți pictori din Norvegia, încadrat în curentul artistic realist.
Hărăzit inițial unei cariere în inginerie, ca și cea a tatălui său care l-a încurajat spre acest domeniu, își dă seama că este atras spre artă și pictură.
În anul 1873, este admis la Academia Națională Norvegiană de Meșteșuguri și Artă Industrială unde este pregătit de pictorul peisagist Peder C. Thurmann. În anul următor, se înscrie la Academia de Arte Frumoase din München unde este îndrumat de mentorii săi de aici să treacă de la peisagistică la pictură istorică și portrete.
Între 1878 și 1882 trăiește la Paris și câștigă locul al treilea la Expoziția Universală (1878) de aici cu pictura sa reprezentând alungarea lui Adam și a Evei din Paradis.
După terminarea studiilor, se stabilește definitiv în Kristiania, vechea denumire a orașului Oslo, verile petrecându-și-le pictând în Åsgårstrand unde îl cunoaște și îl va influența pe Edvard Munch, aflat la începutul carierei sale.
Vă invităm să descoperiți în cele ce urmează câteva din cele mai cunoscute lucrări ale sale:
Bogdan
Când am văzut pe site-ul Humanitas Fiction, la titluri în pregătire, romanul Fata cu Fragi, încă din primele secunde mi-am dorit această carte, fără a ști nimic despre autoarea Lisa Strøme, nici despre subiectul romanului; atât de mult m-a încântat detaliul copertei “decupat” din tabloul Fată pe Plajă al pictorului norvegian Hans Olaf Heyerdahl.
Așa cum aveam să aflu succint din prezentare și amănunțit din lectură, subiectul este cât se poate de interesant: în romanul scriitoarei norvegiene de origine britanică Lisa Strøme apar ca personaje, printre alții, Edvard Munch, cel mai important pictor al Norvegiei, a cărui capodoperă, Strigătul, este cunoscută cred de toată lumea și Hans Heyerdahl care a pictat, ca să menționez doar în trecere, câteva variante de fete cu fragi care inspiră titlul cărții de față. De fapt, chiar mai mult de atât, vocea narativă este chiar a unei Fete cu Fragi făcută faimoasă de Heyerdahl.
Evenimentele descrise se petrec în vara anului 1893. Johanne Lien, protagonista noastră, este o tânără de 16 ani, fiica unei spălătorese și a unui pescar. În Åsgårstrand, locul de unde este originară fata, odată cu venirea verii au loc două migrații: prima, mai puțin interesantă, este a localnicilor care se mută din casele lor în casele modeste și strâmte de pescari, aproape de țărmurile fiordului, pentru a crea condițiile prielnice celei de-a doua migrații – venirea artiștilor și elitelor din capitala Norvegiei, Kristiania (vechea denumire a orașului Oslo), care închiriază casele localnicilor pentru a se bucura de lumina deosebită a zilelor de vară ale Nordului. Toată lumea avea de câștigat: pe deoparte, localnicii își rotunjeau veniturile din chirii și totodată economia locală cunoștea o perioadă de avânt și, pe de altă parte, artiștii și intelectualii aveau parte de un climat deosebit, spații liniștite și de ospitalitatea localnicilor pentru a putea găsi inspirație și a crea. Aici, în verile de la Åsgårstrand, s-au născut multe din operele de artă ale unor pictori faimoși în secolul al XIX-lea precum Edvard Munch, Hans Heyerdahl, Christian și Oda Krohg și chiar câteva din compozițiile muzicale ale lui Frederick Delius, compozitor britanic prieten cu Munch care a fost unul dintre cei ce l-au încurajat în cariera muzicală.
Johanne, care în fiecare vară contribuia la veniturile familiei culegând fructe și apoi vânzându-le, ajunge să lucreze în casa familiei Ihlen ca servitoare. Între ea și mezina familiei, Tullik, se leagă o prietenie strânsă. Amândouă vor ajunge să facă parte din anturajul pictorului Munch. Casa închiriată în care locuia Munch se afla în vecinătatea celei în care locuia familia de obicei familia lui Johanne, ocupată pe perioada verii de pictorul Heyerdahl. În ciuda faptului că are interdicție de a se apropia de casa Păcătosului, porecla dată de unii contemporani lui Munch, ale cărui tablouri melancolice, întunecate, erau o deviere radicală de la curentele artistice ale vremii și de aceea neînțelese de majoritatea, Johanne se împrietenește cu el și, în clipele de răgaz se apucă ea însăși de pictat, sub îndrumarea artistului. Acesta o îndeamnă să nu picteze ce vede, ci ceea ce simte; legat de acest aspect, mi se par interesante asocierile pe care le face autoarea, prin intermediul lui Johanne, între sentimente și culori.
Tullik, în timpul lungilor plimbări pe care le va face însoțită de Johanne (răpind-o de la treburi și provocând dușmănia nedisimulată a celorlalte servitoare), îl va cunoaște pe Munch, pe care îl știa doar din auzite și după reputație: sora mai mare a lui Tullik, deși măritată, avusese o idilă cu pictorul, care scandalizase familia și comunitatea locală. Însă acest amănunt, deloc neglijabil, nu-i va împiedica pe Munch și Tullik să se îndrăgostească și să aibă o relație tumultoasă, aproape obsesivă. Această legătură plină de pasiune va fi muza pentru crearea versiunii inițiale a celebrului tablou Strigătul.
Fata cu Fragi este un roman minunat scris, plin de lirism, iar Lisa Strøme se achită mai mult decât onorabil în a descrie picturi, atmosfera boemă a verilor de la Åsgårstrand, frumusețea copleșitoare a fiordurilor norvegiene și portretele personajelor, din care unele au existat în realitate, sunt admirabil construite. Am găsit interesant și faptul că fiecare capitol al romanului are ca laitmotiv câte un citat din Teoria Culorilor scrisă de Johann Wolfgang Goethe, iar ideea de a introduce, după copertele principale, detalii color din pictura Strigătul – cerul înflăcărat al amurgului și marea liniștită pe care plutesc, cumva izolate, câteva ambarcațiuni – este excelentă. Mai multe vă voi lăsa să descoperiți singuri. Pentru mine, Fata cu Fragi este una dintre cele mai frumoase apariții editoriale de acest an și le sunt recunoscător celor de la Humanitas Fiction pentru ea.
Bogdan
Cu capul în nori 